În perioada 26-31 octombrie, Târgoviște a găzduit Tabăra Giganților, pregătirea națională dedicată jucătorilor născuți în 2014. Acțiunea a făcut parte din proiectul „Baschet pentru Mileniul 3 – Next Generation” și a fost finanțată de Consiliul Județean Dâmbovița.
Tabăra se înscrie în programul Federației Române de Baschet de identificare și dezvoltare a tinerelor talente și reprezintă un nou pas în construcția viitoarelor loturi naționale ale României. Timp de șase zile, sportivii selectați au participat la un program intens de antrenamente, care a îmbinat lucrul individual cu cel pe echipă. Accentul a fost pus pe dezvoltarea abilităților de bază, pe înțelegerea jocului și pe formarea unei atitudini corecte față de sport și performanță.
La tabără a fost prezentă și președinta Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, care a discutat cu sportivii despre baschet, performanță și importanța muncii constante pentru a ajunge la cel mai înalt nivel.
Pe lângă pregătirea de pe teren, programul a inclus și o prezentare despre arbitraj și regulamentul de joc, susținută de Victor Gubernu, arbitru în Liga Națională. Tinerii jucători au aflat mai multe despre regulile jocului și despre rolul arbitrilor în desfășurarea unui meci. Tabăra Giganților a oferit sportivilor generației 2014 primul contact cu mediul unei pregătiri naționale, într-un cadru care pune bazele disciplinei, muncii constante și spiritului de echipă. Pentru mulți dintre ei, aceasta reprezintă începutul unui drum care, cu muncă și răbdare, poate duce până la tricoul echipei naționale. Federația Română de Baschet mulțumește Consiliului Județean Dâmbovița pentru sprijinul acordat, precum și sportivilor, antrenorilor, părinților și tuturor celor care au contribuit la organizarea taberei.
Federația Română de Baschet continuă să investească în descoperirea, pregătirea și dezvoltarea tinerelor talente, pentru ca fiecare generație să aibă șansa de a-și atinge potențialul.

































