Foto

O singura victorie pentru Romania la FIBA 3x3 U23 World Cup 2018

Localitatea Xi’an, capitala provinciei chineze Shaanxi, a gazduit in aceasta saptamana prima editie a Campionatului Mondial "FIBA 3x3 U23 World Cup 2018", intreceri rezervate echipelor nationale cu jucatori sub 23 de ani. Din pacate, desi a fost reprezentata si in competitia masculina, si in cea feminina, Romania nu  reusit sa treaca de faza grupelor.

Nationala masculina a Romaniei, formata din Stefan Birloveanu, Victor Bogdan, Sebastian Costeiu si Radu Petrescu, a facut parte din Grupa D si a inregistrat urmatoarele rezultate:

Romania – Ucraina 15-22
Cehia – Romania 20-21
Romania – Japonia 15-21
China Taipei – Romania 20-17

In intrecerea similara feminina, reprezentativa Romaniei a jucat in cadrul Grupei A in formula Alexandra Elena Chitanu, Nicolett Orban, Irina Parau si Sonia Cristiana Vilcinschi, si a obtinut urmatoarele rezultate:

Uganda – Romania 17-11
Romania – Germania 9-12
Ungaria – Romania 13-10
Romania – China 8-18

Baschetul juvenil 3x3 din Romania participa, incepand de maine, la o alta competitie internationala importanta: Jocurile Olimpice de Tineret. Intrecerea este rezervata sportivilor U18, iar Romania va evolua la feminin, cu o echipa compusa din Maria Ferariu, Carla Popescu, Ilinca Paun si Sonia Cazacu, acestea urmand sa joace sub indrumarea antrenoarei Monika Boriga.

Tricolorele vor evolua in Grupa A a intrecerii baschetbalistice de la Buenos Aires, dupa urmatorul program:

Romania – Germania (7.10.2018, terenul principal, ora 16:30)
Iran – Romania (07.10.2018, terenul principal, ora 18:30)
Romania – China (11.10.2018, terenul principal, ora 16:30)
Ungaria – Romania (11.10.2018, terenul principal, ora 20:00)

Parteneri