Foto

România, înaintea debutului la FIBA 3x3 Europe Cup 2024

După calificarea reușită la începutul verii, după turneul organizat de Federația Română de Baschet la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, naționala feminină de baschet 3x3 este gata de startul FIBA 3x3 Europe Cup.

În formula Anca Șipoș, Andeea Mititelu, Bianca Nagy și Maria Ferariu, reprezentativa noastră va evolua în Grupa B a turneului final găzduit de capitala Austriei, alături de Polonia și Germania.

Jucătoarele noastre au ajuns la Viena, însoțite de un staf tehnic format din Cezar Stănescu (antrenor), Erik Țîrtea (kinetoterapeut) și Maria Motorga (manager) și se pregătesc să efectueze primele antrenamente pe terenul de joc amplasat în parcul Prater, lângă legedara Roată Uriașă din Viena, înaltă de aproximativ 65 metri.

Programul jocurilor României din faza grupelor este următorul:

Vineri, 23 august:
13:50 Germania - ROMÂNIA
17:15 Polonia - ROMÂNIA

Primele două echipe din fiecare grupă se califică în faza sferturilor de finală.

Toate meciurile se văd în direct pe canalul de YouTube FIBA 3x3.

Rezultate și clasamente găsiți pe pagina oficială a FIBA 3x3 Europe Cup 2024 Vienna.

Parteneri