Foto

Echipe și oficiali români în competițiile europene


O nouă serie de meciuri intercluburi începe astăzi, într-o altă rundă a cupelor europene FIBA. Este încă perioada calificărilor pentru sezonul regulat, această săptămână programând manșele secunde ale întâlnirilor pentru accederea pe tabloul principal al competițiilor continentale.

În EuroLeague Women, CSM Constanța are o misiune aproape imposibilă în Spania, la Zaragoza. Astăzi, de la ora 21:00, campioana LNBF Getica 95 pleacă de la 57-75 în disputa cu Casademont. Partida se vede live AICI.

În EuroCup Women, joi de la ora 17:30, Universitatea Cluj-Napoca va primi în BTarena vizita kui Iraklis Salonic. În tur, gruparea elenă a câștigat cu 61-50. Meciul de la Cluj-Napoca se poate urmări live AICI.

La masculin, în FIBA Europe Cup, CSM Constanța joacă marți și joi, pe teren propriu, dubla manșă cu ucrainenii de la BC Dnipro. Primul meci se joacă astăzi la ora 20:30 și se poate urmări live AICI în vreme ce returul se va juca pe 26 septembrie de la aceeași oră, fiind disponibil AICI.

Campioana LNBM Getica 95 începe miercuri parcursul în BKT EuroCup. U-BT Cluj-Napoca este repartizată în Grupa B a sezonului regulat și va juca primul meci pe teren propriu, de la ora 19:00, împotriva slovenilor de la Cedevita Olimpia Ljubljana, în direct la Prima Sport.

Și oficialii FIBA din tara noastra sunt nominalizați la partide internaționale în aceasta săptămână: Ciprian Stoica va oficia marți jocul BC Prievidza - Alba Fehervar, din FIBA Europe Cup, în vreme ce joi, în aceeași competiție, Marius Ciulin va arbitra întâlnirea KB Peja - Maroussi KAE 1896.

Pe 25 septembrie, Alin Faur va fi arbitru, iar Cătălin Burlacu - comisar la partida KSC Szekszard - Zabiny Brno din EuroLeague Women, în vreme ce Svetlana Simion va fi comisarul meciului Bodrum BSK - GiroLive Panthers Osnabruck din EuroCup Women.

Parteneri