Reprezentativa feminina a Romaniei revine in perioada urmatoare in febra meciurilor de calificare la turneul final continental, Acvilele fiind convocate de selectionerul Dan Calancea incepand cu 19 noiembrie in cantonamentul de pregatire de la Timisoara, municipiu care va gazdui si prima partida din aceasta fereastra competitionala. Astfel, in data de 24 noiembrie, cu incepere de la ora 18:00, Sala Sporturilor Constantin Jude din Timisoara va gazdui confruntarea dintre nationala noastra tricolora si selectionata similara a Ungariei, partida din grupa C a FIBA Women's EuroBasket 2023 Qualifiers urmand sa fie transmisa in direct de DIGI SPORT. Suporterii baschetului si nunumai sunt asteptati sa sustina nationala Romaniei la disputa cu Ungaria, accesul publicului in arena banateana fiind liber.
Dupa un an de pauza, calificarile pentru FIBA Women's EuroBasket 2023 revin in calendarul baschetbalistic international cu fereastra care programeaza in ultima perioada a lunii noiembrie si doua meciuri pentru nationala feminina a Romaniei. Prima confruntare se va desfasura in Timisoara, in data de 24 noiembrie, cu incepere de la ora 18:00, Acvilele urmand sa primeasca replica Ungariei, iar cel de-al doilea meci va avea loc la Reykjavik, in data de 27 noiembrie, cu incepere de la ora 18:30, nationala noastra urmand sa evolueze impotriva Islandei.
Repartizata in Grupa C, intr-o serie de foc cu selectionetele Spaniei, Ungariei si Islandei, nationala feminina va intra in cantonament din data de 19 noiembrie in vederea pregatirii celor doua partide cu Ungaria si Islanda, selectionerul Dan Calancea urmand sa conduca mai multe antrenamente in Sala Sporturilor "Constantin Jude".
Reamintim ca pentru aceasta "dubla" europeana au fost convocate urmatoarele sportive, cu precizarea ca o serie de alte sportive sunt accidentate si nu vor putea fi prezente in aceasta fereastra:
TÜNDE KILIN - Olimpia CSU Brașov
MIHAELA PANAIT - Agronomia București
ALINA PODAR - CSM Constanța
IOANA GHIZILĂ - Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe
ANAMARIA POP - Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe
ECATERINA ARMANU - Olimpia CSU Brașov
BIANCA FOTA - CSM Constanța
DORA ARDELEAN - CSM Constanța
BIANCA NAN - Olimpia CSU Brașov
ANAMARIA VÎRJOGHE - Esperides Kalliotheas (Grecia)
LAURA VAIDA - Rapid București
DELORA PRICOP - Olimpia CSU Brașov
Staff-ul echipei nationale este alcatuit din Dan Calancea (antrenor principal), Alina Serban (antrenor secund) si Attila Nagy (fizioterapeut) iar fosta mare jucatoare Svetlana Simion, actual secretar general-adjunct, va coordona activitatea din partea FRB.
Procedura de acreditare pentru mass-media
Ca si la meciurile anterioare din calendarul FIBA, reprezentantii mass-media care doresc sa obtina acreditari de presa pentru meciul Romania – Ungaria, din data de 24 noiembrie, de la Timisoara, sunt rugati sa trimita pana in data de 23 noiembrie solicitarile respective pe adresa de e-amil tiberiu.rist@frbaschet.ro, in care sa mentioneze obligatoriu institutia pe care o reprezinta si categoria de acreditare (presa, foto, TV). Acreditarile de presa vor putea fi ridicate de la Sala Sporturilor Constantin Jude la antrenamentul deschis pentru mass-media din seara zilei de 23 noiembrie sau inaintea meciului cu Ungaria de la reprezentantul FRB, Traian Racu.
Acces gratuit pentru public la meciul cu Ungaria
Componentele nationalei Romaniei au nevoie de sprijinul fanilor locali, impatimiti ai evenimentelor baschetbalistice datorita echipelor locale si in special a rezultatelor obtinute de SCM Timisoara. Tinand cont de faptul ca ne dorim ca publicul sa fie un al 6-lea jucator al nationalei in aceasta cursa de calificare la turneul final continental, Federatia Romana de Baschet impreuna cu Primaria Municipiului Timisoara anunta ca accesul publicului in Sala Sporturilor “Constantin Jude” pentru meciul cu Ungaria din data de 24 noiembrie este liber, in tribune fiind asteptati cat mai multi suporteri care sa le sustina pe ”Acvile”.
Jocul de la Timisoara, impotriva Ungariei, va fi transmis in direct de DIGI SPORT, cu incepere de la ora 18:00.