Fluierul final al partidei disputata sambata seara in Sala Sporturilor Transilvania din Sibiu, in care BC CSU Sibiu a trecut de CSM Tg. Jiu, cu scorul de 79-59, a inchis oficial prima faza din LNBM Mozzart Bet, sezonul 2022-2023, cele 18 competitoare care s-au intrecut in cadrul Conferintelor A si B urmand sa-si continue parcursul in faza secunda in cadrul Top 10, respectiv in Grupa 11-18. Conform sistemului competitional al LNBM Mozzart Bet, care se deruleaza din acest sezon intr-un nou format, primele cinci clasate din cele doua conferinte au avansat in Top 10 si vor continua lupta pentru locurile din play-off, in vreme ce ultimele patru clasate din ambele conferinte vor evolua in Grupa 11-18 si vor continua lupta pentru locurile din play-out.
Prima faza a Ligii Nationale de Baschet Masculin Mozzart Bet, sezonul 2022-2023, s-a incheiat sambata seara tarziu, rezultatele consemnate in cadrul rundei a XVIII-a din cele doua conferinte stabilind si clasamentele din sezonul regular. Astfel, din Conferinta A au obtinut calificarea in Top 10 echipele U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, Rapid Bucuresti, FC Arges Pitesti, BC CSU Sibiu si SCM U Craiova, in vreme ce din Conferinta B s-au calificat in Top 10 echipele CSM CSU Oradea, SCM Ohma Mozzart Bet Timisoara, Dinamo Bucuresti, CSO Voluntari si CSM Athletic Constanta. Ultimele patru clasate din cele doua conferinte au intrat in Grupa 11-18, echipele CSM Galati, CSM Baschet Petrolul Ploiesti, CSM Targu Mures, Steaua Bucuresti, CSM 2007 Focsani, CSM Miercurea Ciuc, CSM Targu Jiu si ABC Laguna Bucuresti urmand sa joace pentru evitarea retrogradarii.
Conform regulamentului, rezultatele consemnate intre echipele provenite din aceeasi conferinta se contabilizeaza in clasamentul fazei a 2-a, astfel ca situatia de la startul Top 10 se prezinta astfel: U-BT Cluj-Napoca si CSM CSU Oradea au o linie de clasament identica, avand sapte victorii si o infrangere, fiind urmate indeaproape de Rapid Bucuresti, cu sase victorii si doua infrangeri, CSO Voluntari si Dinamo Bucuresti, cu cate patru victorii si patru infrangeri, SCM Ohma Mozzart Bet Timisoara si SCM U Craiova, cu trei victorii si cinci infrangeri, in vreme ce FC Arges Pitesti, BC CSU Sibiu si CSM Athletic Constanta au cate doua victorii si sase infrangeri. Prima etapa din Top 10 LNBM Mozzart Bet programeaza urmatoarele meciuri, cu precizarea ca aceasta faza cuprinde zece etape, in care fiecare echipa va juca impotriva echipelor din cealalta conferinta, tur-retur:
Dinamo Bucuresti - U-BT Cluj-Napoca
FC Arges Pitesti - CSM CSU Oradea
CSO Voluntari - Rapid Bucuresti
BC CSU Sibiu - SCM Ohma Mozzart Bet Timisoara
CSM Athletic Constanta - SCM U Craiova
Cele opt echipe care au ratat calificarea in Top 10 isi vor continua cursa in Grupa 11-18 pentru stabilirea locurilor din play-out, cu precizarea ca doar rezultatele consemnate intre echipele provenite din aceeasi conferinta se contabilizeaza in clasamentul fazei secunde, astfel ca situatia de la startul Grupei 11-18 este urmatoarea: CSM Galati, echipa care a ratat Top 10 in ultima secunda a meciului de la Timisoara, are o linie perfecta, cu sase victorii, urmata de CSM Baschet Petrolul Ploiesti, cu cinci victorii si o infrangere, Steaua Bucuresti si CSM Targu Mures, cu cate patru victorii si doua infrangeri, CSM 2007 Focsani si CSM Miercurea Ciuc, cu doua victorii si patru infrangeri, CSM Targu Jiu cu o victorie si cinci infrangeri, si ABC Laguna Bucuresti, cu sase infrangeri.
Programul primei runde din Grupa 11-18 este urmatorul, cu precizarea ca aceasta faza cuprinde opt etape, in care fiecare echipa va juca impotriva echipelor din cealalta conferinta, tur-retur:
CSM Baschet Petrolul Ploiesti - ABC Laguna Bucuresti
CSM Galati - CSM Targu Jiu
CSM 2007 Focsani - CSM Targu Mures
CSM Miercurea Ciuc - Steaua Bucuresti
* Prima etapa din faza a doua din LNBM Mozzart Bet este programata pentru data de 04.02.2023, dar poate suferi unele modificari de data in functie de transmisiile DIGI SPORT.