Anunt important al FIBA, legat de reluarea competitiilor internationale oficiale, dupa pauza cauzata de pandemia COVID-19: FIBA 3x3 World Tour revine pe 29 si 30 august, cu o etapa organizata la Debrecen (Ungaria), urmand ca alte doua turnee Masters sa se dispute in Bucuresti, in perioadele 5-6 septembrie si 11-12 septembrie.
Federatia internationala a precizat ca, spre deosebire de editiile precedente, cand calificarea la FIBA 3x3 World Tour era obtinuta in urma unui turneu de calificare, in acest an, tinand cont de blocajul cauzat de coronavirusul Sars-Cov2, echipele se vor califica la primele 3 turnee Masters pe baza ierarhiei FIBA 3x3 Team Ranking. Pentru urmatoarele evenimente, e poisbila revenirea la sistemul obisnuit de calificare.
“Cele mai bine clasate echipe in rankingul «inghetat» la 1 aprilie au fost consultate si si-au afirmat disponibilitatea sa revina pe terenul de joc. FIBA va oferi suport logistic echipelor, pentru a se asigura ca reluarea World Tour se va face cu cele mai bune echipe din lume la ora actuala. Echipamentele de joc vor fi create, personalizate si produse de catre Wilson, partenerul FIBA 3x3 inca din 2015, an din care a inceput sa furnizeze mingea oficiala pentru toate competitiile de baschet 3x3 organizate sub egida FIBA”, se mai precizeaza in comunicatul trimis de federatia internationala de baschet.