Cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup 2026-2027 se pregătesc pentru etapa a doua a sezonului regulat. CS Dinamo București joacă marți, 13 octombrie, pe teren propriu, în timp ce SCM Universitatea Craiova și CSM CSU Raiffeisen Oradea vor evolua miercuri, 14 octombrie.
După prima rundă, bilanțul echipelor românești este de o victorie și două înfrângeri: Oradea a debutat cu succes, 93-67 cu Fribourg Olympic Basket, în timp ce Dinamo a cedat la Girona, 75-87, iar Craiova a fost învinsă în Grecia de Kolossos H Hotels BC, 65-77.
Prima echipă românească intrată pe teren în această etapă este CS Dinamo București, care primește vizita formației maghiare NHSZ-Szolnoki Olajbanyasz.
Partida este programată marți, 13 octombrie, de la ora 19:00, și reprezintă primul meci disputat de Dinamo pe teren propriu în faza grupelor din acest sezon.
Bucureștenii vin după partida echilibrată de la Girona, unde au rămas în joc timp de trei sferturi, dar au cedat în ultimele zece minute. Duelul cu Szolnoki oferă acum prima oportunitate de a obține o victorie în Grupa B.
CS Dinamo București – NHSZ-Szolnoki Olajbanyasz
Marți, 13 octombrie, ora 19:00
Sala Dinamo, Bucuresti
FIBA Europe Cup – Grupa B
Live pe YouTube – FIBA Basketball
Miercuri, SCM Universitatea Craiova dispută primul meci european pe teren propriu din actuala ediție, împotriva formației portugheze Sporting CP.
Partida este programată de la ora 19:00 și contează pentru Grupa C.
Oltenii vor încerca să obțină primul succes european al sezonului după înfrângerea cu 65-77 suferită în deplasare în fața formației Kolossos H Hotels BC. În acel meci, Ronald Polite a fost principalul marcator al Craiovei, cu 24 de puncte, 10 recuperări și 4 pase decisive.
SCM Universitatea Craiova – Sporting CP
Miercuri, 14 octombrie, ora 19:00
Sala Polivalentă, Craiova
FIBA Europe Cup – Grupa C
Live pe YouTube – FIBA Basketball
Tot miercuri, de la ora 19:00, CSM CSU Raiffeisen Oradea evoluează în deplasare împotriva formației Lokomotiv Plovdiv, în etapa a doua din Grupa H.
Bihorenii au început excelent faza grupelor, impunându-se cu 93-67 în fața lui Fribourg Olympic Basket. Kris Richard a fost principalul marcator al Oradei, cu 20 de puncte, în timp ce David Nichols și Dan Akin au înscris câte 16.
După victoria categorică de pe teren propriu, formația orădeană caută acum continuitate și în primul meci european disputat în deplasare în actuala fază a competiției.
Lokomotiv Plovdiv – CSM CSU Raiffeisen Oradea
Miercuri, 14 octombrie, ora 19:00
FIBA Europe Cup – Grupa H
Live pe YouTube – FIBA Basketball
Dinamo și Craiova țintesc primele victorii din această ediție a sezonului regulat, în timp ce Oradea are șansa de a continua startul perfect și de a adăuga un al doilea succes în Grupa H.

































