Federația Românǎ de Baschet a gǎzduit, în perioada 19–22 martie 2026, cel de-al șaselea și ultimul eveniment sportiv din cadrul proiectului european „Keep the Ball Rolling” (KBR), o inițiativă finanțată prin programul Erasmus+ Sport, care promovează incluziunea, sănătatea și participarea activă în comunitățile din Europa de Sud-Est. Cu aceastǎ ocazie a fost semnat oficial Memorandumul de Înțelegere pentru înființarea "Network of Basketball Veterans of Southeast Europe".
Evenimentul de la Bucureştu a marcat punctul culminant al proiectui desfășurat pe parcursul a 18 luni, după o serie de întâlniri internaționale organizate în țări partenere. Primul eveniment a avut loc la Sofia, în aprilie 2025, reunind peste 200 de participanți și incluzând activități dedicate sportului incluziv, baschetului 3x3, baschetului în scaun rulant și competițiilor pentru toate vârstele. Ulterior, la Ogulin (Croația), proiectul a continuat prin meciuri de veterani, turnee de juniori și workshopuri pentru antrenori și comunitate.
Agenda evenimentului de la Bucureşti a inclus activități sportive, sesiuni educaționale și momente importante pentru dezvoltarea cooperării regionale. Parcticipanții au luat parte la workshopuri tematice dedicate incluziunii și dezvoltării sportului; meciuri de baschet 5x5 și 3x3 pentru veterani; vizionarea unor partide de baschet în scaun rulant.
Un moment central al evenimentului a avut loc sâmbǎtǎ 21 martie, când a fost semnat oficial Memorandumul de Înțelegere pentru înființarea Network of Basketball Veterans of Southeast Europe, alături de adoptarea strategiei de dezvoltare a acestei rețele regionale.
Federația Română de Baschet își consolidează astfel rolul de promotor al sportului ca instrument educațional și de integrare socială prin implicarea activă în acest proiect. Alături de organizații din Serbia, Cipru, Croația, Turcia și Bulgaria, FRB contribuie la dezvoltarea unei rețele europene de colaborare și schimb de bune practici.
Proiectul „Keep the Ball Rolling” a avut ca scop implicarea directǎ a peste 1.500 de persoane în activități sportive în fiecare țară parteneră, workshopuri și conferințe dedicate incluziunii și sănătății. Accentul a fost pus pe integrarea grupurilor defavorizate și pe promovarea valorilor fundamentale europene, precum egalitatea de șanse, toleranța și nediscriminarea.































