Foto

Identitati comune in baschetul romanesc: LNBM GETICA 95 si LNBF GETICA 95

Federaţia Română de Baschet a lansat, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la sediul din Bdul Basarabia, noua identitate a ligilor naţionale de seniori, masculin şi feminin, în urma parteneriatului semnat cu SC Getica 95 COM SRL. Astfel, cele mai importante două competiţii organizate de FRB se vor denumi din sezonul 2023-2024 Liga Naţională de Baschet Masculin Getica 95 (LNBM Getica 95) şi respectiv Liga Naţională de Baschet Feminin Getica 95 (LNBF Getica 95).

"Ne propunem ca Ligile Naţionale, împreună cu o companie 100% românească, să creeze modele pentru jucători şi pentru societate. Liga naţională masculină ca şi Liga națională feminină, pentru prima dată, au o identitate comună, ceea ce arată că egalitatea de gen funcţionează. Avem alături un partener de nădejde, Getica 95, o companie care se mândreşte cu rezultate deosebite pe piaţa românească și care va aduce energie baschetului romînesc. Ligile naţionale de baschet vor fi extrem de disputate și continuă să atragă public. În liga naţională masculină, în cele două conferinţe, sunt 18 echipe, dar anul acesta vor retrograda patru echipe, motiv pentru care sunt convinsă că va fi o competiție mult mai disputată. Interesul pe care îl manifestă societatea pentru acest sport probabil că l-a tras şi pe sponsor să ni se alăture", a afirmat preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, adăugând că există o diferenţă de finanţare între cele două ligi, având în vedere că la feminin sunt înscrise mai puţine echipe. "Suntem la început de drum, există o diferenţă între masculin şi feminin, este adevărat, mai avem şi academia ARB Getica 95. Sumele din contractul cu Getica 95 sunt destinate activităţii echipelor afiliate federaţiei şi vor fi distribuite după un grafic pe care l-am stabilit împreună cu toți componenții Ligii. La feminin avem doar nouă componente, dar se dezvoltă pentru prima dată şi Liga 1, cu echipe de juniori, care va fi susţinută tot din acest contract. Avem însă obligaţiile noastre, în sensul că va trebui să dovedim performanţă", a adăugat Tocală.
Prezent la conferința de presă, omul de afaceri Viorel Tudose, CEO al SC Getica 95 COM SRL, a precizat că sportul românesc are nevoie de susţinere financiară, de infuzie de capital, ceea ce l-a determinat să încheie parteneriatul cu FRB pentru noile identități LNBM Getica 95 și LNBF Getica 95, dar și pentru academia RBA Getica 95.
"Încercăm să creăm modele, sportul românesc a fost şi este un model, indiferent despre ce ramură vorbim. FC Argeş va rămâne în sufletul meu şi vom continua să finanţăm această echipă de fotbal, iar noul proiect pe care l-am început cu Federaţia Română de Baschet, începând cu academia română de baschet RBA Getica 95 şi extinzând cu noua denumire a ligilor naţionale, este unul prin care vrem să readucem modelul românesc în prim plan. S-a intrat sub imperativul lui trebuie în sportul românesc şi nu putem realiza nimic decât prin noi înşine. Degeaba aşteptăm să vină altcineva să ne ajute. Sper ca baschetul românesc să învețe să câștige. În România pînă acum nu am reușit să gestionăm succesul. Sper și sunt convins că împreună vom reuși", a declarat omul de afaceri Viorel Tudose, după care a mai menționat că ”nimic nu se realizează fără disciplină. Prin muncă, educație, investiții, cred că baschetul românesc poate ajunge sus. Trebuie să avem determinare, să ne dorim rezultate, să avem o fundație puternică, dar ne trebuie ani de muncă și consider că așa putem construi ceva frumos. Și de ce nu, în timp, să ajungem la Europene sau chiar la Mondiale”.

Sunt extrem de mândru pentru acest parteneriat, realizat de întreaga echipa FRB împreună cu un partener puternic, așa cum este Getica 95. În premieră avem o identitate comună pentru ambele Ligi și cred că este ca un moment important de la care trebuie să pornim. Ne dorim să atragem un public cât mai mare în tribune, în fața televizoarelor, și să mărim interesul pentru baschet în toată țara. Consider că este un moment de referință și ne dorim să avem un parteneriat de lungă durată”, a menționat și directorul Ligilor Naționale din cadrul FRB, Marius Toma.

În sezonul 2023-2024, LNBM Getica 95 va avea la start 18 echipe: U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, CSM CSU Oradea, BC CSU Sibiu, Rapid Bucureşti, CSO Voluntari, SCM U Craiova, SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timişoara, FC Argeş Piteşti, Dinamo Bucureşti, CSM Constanţa, CSM Tg. Mureş, CSM Tg. Jiu, CSM Petrolul Baschet Ploieşti, CSM Galaţi, CSM 2007 Focşani, Laguna Bucureşti, CSM Corona Braşov şi CS Vâlcea 1924 Rm. Vâlcea. Cele 18 echipe din LNBM Getica 95 işi vor disputa supremaţia naţională într-un format competitional care cuprinde, în prima fază, două conferinţe de 9 echipe, iar din faza a doua vor continua cu lupta în Top 10 şi ulterior play-off și play-out.

În LNBF Getica 95 vor lua startul 9 echipe în sezonul 2023-2024: ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe, CSM Constanţa, FCC Baschet UAV Arad, CSTB Olimpia CSU Braşov, Rapid Bucureşti, CSM Târgovişte, Universitatea Cluj-Napoca, CSM Tg. Mureş şi ACS KSE Tg. Secuiesc. Cele 9 echipe din LNBF Getica 95 se vor confrunta într-un format competiţional care cuprinde, în prima fază, sezonul regulat, iar ulterior vor continua lupta pentru trofeu în cadrul play-off-ului.

Parteneri