Foto

Imnul micului baschetbalist a rasunat pe baza BTT Costinesti la deschiderea Competitiei Sportive Nationale U10

14 terenuri de baschet intr-o singura locatie, 128 de echipe din intreaga tara inscrise in competitie! 1678 de copii legitimati si 159 de antrenori validati pe listele de concurs! Peste 1000 de parinti, rude sau prieteni, sositi pentru a-si sustine incepand de luni favoritii la meciurile din fiecare sesiune! Sunt doar cateva din cifrele care creioneaza tabloul primei editii a Competitiei Sportive Nationale de Babybaschet U10. Intreceri care se vor derula in perioada 19-24 iunie pe terenurile din baza sportiva BTT Costinesti, in organizarea Federatiei Romane de Baschet si cu sprijinul Biroului de Turism pentru Tineret si a Primariei Costinesti.

Statiunea Costinesti va deveni din nou pentru urmatoarele 16 zile “capitala” baschetului juvenil din Romania, baza sportiva BTT urmand sa fie gazda celui mai mare eveniment sportiv dedicat copiilor de pana in 12 ani. Si, ca de fiecare data in ultimii ani, incepand de duminica dimineata, au inceput sa soseasca in celebra statiune de tineret zeci de grupuri de copii din intreaga tara, glasurile micutilor baschetbalisti rasunand pe toate aleile. Soare, muzica, multa voie buna si mai ales pasiunea pentru jocul de baschet, sunt doar cateva dintre ingredientele care asigura reteta de succes a Competitiei Sportive Nationale de Babybaschet U10, care va deschide noua stagiune baschetbalistica de pe Litoral. Veniti cu mic cu mare din toate judetele tarii, micutii baschetbalisti, insotiti de antrenori, parinti si rude, au luat cu asalt pana la pranz toate spatiile de cazare din Costinesti si statiunile invecinate iar spre seara au fost prezenti pe baza sportiva BTT la Festivitatea de deschidere a evenimentului organizat de Federatia Romana de Baschet.

Astfel, dupa validarea celor 128 de echipe, echipele s-au indreptat nerabdatoare spre terenuri si in prezenta staff-ului FRB si a delegatiilor participante, presedintele Carmen Tocala a deschis oficial cea mai mare intrecere baschetbalistica dedicata copiilor. In memoria regretatului Stelian Gheorghiu, cel care ramane parintele intrecerilor de minibaschet, presedintele FRB a lansat o mare provocare si cu sprijinul antrenoarei Valeria Bondor, care participa de foarte multi ani la aceste intreceri, a readus pe buzele tuturor cantecul “Imnul micului baschetbalist”:
Noi suntem mici si vrem sa jucam baschet,
Suntem sportivi, capabili si voinici,
Cu fruntea sus, spre cos ne avantam,
Si puncte multe o sa marcam!
Dupa mesajul emotionant al imnului, echipele participante s-au prezentat rand pe rand chiar de catre micutii baschetbalisti, care au raspuns si la intrebari despre jocul de baschet si pe ritmuri muzicale s-au distrat si au savurat dulciurile oferite de Eugenia, brand national care este si unul dintre partenerii evenimentului baschetbalistic de la Costinesti. Iar pe final i-au aplaudat la scena deschisa pe cei care vor oficia la competitie, la Costinesti fiind nominalizati de FRB pentru prima saptamana 32 de arbitrii tineri. Cum era de asteptat, chiar daca festivitatea s-a incheiat spre seara, copiii au tinut sa ramana la terenuri si, atrasi de mingea portocalie, au “incercat” panourile pregatite pentru inceperea jocurilor din marea competitie care va incepe luni, cautand parca sa intre cat mai rapid in atmosfera de concurs.



Asadar, incepand de luni, 19 iunie, si pana in data de 4 iulie, site-ul official al FRB, precum si canalele social-media ale FRB, vor prezenta cat mai multe informatii despre eveniment din dorinta de a va tine conectati la una dintre cele mai impresionante intreceri din Romania.

Pe intreaga perioada a competitiei U10, Comisia Tehnica va veghea la buna desfasurare a intrecerilor, comisia fiind formata din Liviu Puicu (presedinte), Veronica Gavrila si Dan Dacian (membrii), precum si Mioara Iurian (membru supleant).

Parteneri