Reprezentativa feminina de tineret a Romaniei s-a clasat pe locul 10 in cadrul intrecerilor continentale dedicate sportivelor U20, dupa ce a cedat in aceasta seara in fata selectionatei similare a Elvetiei, cu scorul de 52-79, intr-un meci pentru stabilirea locurilor din clasamentul final al FIBA U20 Womens European Championship, Division B, Skopje 2022.
SRC Kale a gazduit in aceasta seara mai multe meciuri pentru stabilirea locurilor din clasamentul final al FIBA U20 Womens European Championship, Division B, intreceri care s-au derulat in Skopje, in perioada 9-17 iulie, printre acestea fiind programata si confruntarea dintre selectionatele de tineret ale Elvetiei si Romaniei, castigatoarele grupelor E si F din seria valorica 9-18.
Dupa ce a ratat calificarea in sferturile de finala in urma disputei de cosmar cu Macedonia de Nord (scor 53-55), nationala pregatita de antrenorul Madalin Piperea a intrat in Grupa F din seria valorica 9-18, avand ca zestre din prima faza doua victorii obtinute in dauna Kosovo si Croatiei. A urmat un esec cu Slovacia, scor 50-53, dupa un meci in care adversarele noastre au reusit sa sparga gheata la aceasta editie, iar sambata, intr-un meci care stabilea castigatoarea grupei F, Romania a dat ochi cu Islanda. La capatul unei confruntari dominate clar de Acvile, nationala Romaniei s-a impus cu scorul de 79-60 si a obtinut dreptul de a juca astazi pentru locurile 9-10 din clasamentul final al Europenelor U20 de la Skopje, impotriva castigatoarei Grupei E, Elvetia.
Asadar, desi era ultima confruntare de pe scena continentala, Acvilele au intrat foarte greu in meci, astfel ca Elvetia a castigat primul sfert cu un neverosimil 27-6! Staff-ul tehnic condus de Madalin Piperea a cautat solutii pentru a reveni in joc, dar in afara unui echilibru aparut pe teren in urmatoarele sferturi, soarta partidei nu a mai fost rasturnata, astfel ca Evetia s-a impus clar in cele din urma, cu scorul de 79-52.
In urma acestui rezultat, Elvetia s-a clasat pe locul 9, in vreme ce Romania a ocupat locul 10, Acvilele acumuland in cadrul turneului final continental trei victorii si patru infrangeri.
Rezultate, statistici si alte informatii se gasesc pe site-ul competitiei – vezi AICI