Nationala masculina de baschet a Romaniei se antreneaza de mai multe zile in Sala Sporturilor ”Constantin Jude” din Timisoara, “Vulturii” pregatindu-se intens sub comanda antrenorului principal Dragan Petricevic pentru meciurile internationale cu Luxemburg si Albania din cadrul ultimei ferestre a Grupei B din FIBA EuroBasket 2025 Pre-Qualifiers. Prima confruntare este programata sa se desfasoare in arena sportiva din Timisoara, joi, 30 iunie, cu incepere de la ora 19:00, reprezentativa Romaniei urmand sa primeasca replica selectionatei similare a Luxemburg. Ultima partida din Grupa B va avea loc la Durres, duminica, 03 iulie, Romania urmand sa evolueze in fief-ul selectionatei Albaniei.
Timisoara alaturi de nationala Romaniei!
Duminica dupa-amiaza, baschetbalistii tricolori si membrii staff-ului tehnic condus de antrenorul Dragan Petricevic, au sarbatorit Ziua Drapelului in centrul municipiului Timisoara si au impartit invitatii la meciul cu Luxemburg, au semnat autografe si s-au pozat cu fani de toate varstele. Punctul de plecare a fost terasa D'arc din Piata Unirii, dupa care "Vulturii" s-au indreptat spre Catedrala Mitropolitana, oprindu-se de mai multe ori pentru sesiuni de fotografii si autografe cu localnicii. Totodata, Emi Cate si colegii sai i-au invitat pe timisoreni sa fie prezenti la meciul cu Luxemburg, programat pentru data de 30 iunie, de la ora 19:00.
Antrenament deschis pentru mass-media
Federatia Romana de Baschet ii informeaza pe reprezentantii mass-media ca ultima parte a antrenamentului de joi dimineata, 30 iunie, va fi deschisa jurnalistilor cu incepere de la ora 11:45, pentru a interactiona pe terenul de joc atat cu tricolorii, cat si cu membrii staff-ului tehnic. Totodata, imediat dupa sesiunea de antrenament, antrenorul principal Dragan Petricevic va anunta si lista celor 12 sportivi care vor evolua in meciul cu Luxemburg.
Pe de alta parte, reprezentantii mass-media care doresc sa obtina acreditari de presa pentru meciul Romania – Luxemburg, din data de 30 iunie, sunt rugati sa trimita solicitarile pe adresa de e-amil tiberiu.rist@frbaschet.ro, in care sa mentioneze institutia pe care o reprezinta si categoria de acreditare (presa, foto, TV). Acreditarile de presa vor putea fi ridicate chiar la antrenamentul deschis pentru mass-media din data de 30 iunie.
Acces gratuit pentru public la meciul cu Luxemburg
Nu in ultimul rand, fiind un meci important pentru calificarea in runda secunda a FIBA EUROBASKET 2025 PRE-QUALIFIERS, componentii nationalei Romaniei au nevoie de sprijinul fanilor locali, impatimiti ai evenimentelor baschetbalistice datorita echipelor locale si in special a rezultatelor obtinute de SCM Timisoara. Tinand cont de faptul ca ne dorim ca publicul sa fie un al 6-lea jucator al nationalei in aceasta cursa de calificare, Federatia Romana de Baschet impreuna cu Primaria Municipiului Timisoara anunta ca accesul publicului in Sala Sporturilor “Constantin Jude” pentru acest meci este liber, in tribune fiind asteptati cat mai multi suporteri care sa-i sustina pe ”Vulturi” in lupta pentru accederea in faza urmatoare a precalificarilor europene.
Increzatori in calificare
In vederea meciurilor cu Luxemburg si Albania, staff-ul tehnic tricolor mizeaza la antrenamentele de pregatire pe un lot format din 14 sportivi (n.n. - Dragos Diculescu este accidentat), inregistrati pe lista de eligibilitate FIBA:
EMANUEL CATE - UCAM Murcia (Spania)
TUDOR GHEORGHE - FC Arges Pitesti
LUCAS TOHATAN - BC CSU Sibiu
MARCU BADIU - CSO Voluntari
PATRICK RICHARD - U-Banca Transilvania Cluj-Napoca
LUCA VASILE - Rapid Bucuresti
BOGDAN NICOLESCU - CSM CSU Oradea
MIHAI MACIUCA - FC Arges Pitesti
DAVID VIDA - CSO Voluntari
NANDOR KUTI – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca
ROLLAND TOROK - CSO Voluntari
BOGDAN POPA – CSM Baschet Petrolul Ploiesti
RARES UTA - BC CSU Sibiu
ALEXANDRU OLAH - SCM OHMA Timisoara
Inca de la reunirea lotului, atmosfera este optimista, Vulturii fiind increzatori in potentialul echipei noastre pentru obtinerea calificarii in runda secunda a FIBA Eurobasket 2025 Pre-Qualifiers. Desi au avut si cateva probleme medicale de depasit, baschetbalistii tricolori sunt convinsi ca se pot impune in meciurile din ultima fereastra si astfel vor ramane liderii Grupei B, pozitie care atrage si calificarea in faza urmatoare, care va incepe din august 2022. Totodata, staff-ul tehnic tricolor cauta solutiile optime pentru obtinerea unor noi victorii, antrenorul principal Dragan PETRICEVIC bazandu-se pe sprijinul urmatorilor:
Dan IOAN – antrenor secund
Nenad MARKOVIC – antrenor secund
Marius BULANCEA – antrenor secund
Cezar BARAGAU – antrenor pregatire fizica
Rudi IVANOIU – maseur
Gabriel MOGOS – doctor
Constantin IOAN – antrenor coordonator FRB
Marius TOMA – team-manager
Va asteptam la Sala Sporturilor ”Constantin Jude” in data de 30 iunie pentru a fi alaturi de Vulturi!
Hai Romania!