Foto

Calin Ile: "As vrea ca tinerii sa nu aleaga barurile in locul salilor de sport"

Demarat la finalul lunii octombrie, Campionatul National Universitar de Baschet 3X3 se adreseaza tuturor studentilor din Romania (n.a. sunt admise inclusiv persoanele inscrise la masterat sau doctorat)  si va reuni la start 9.000 de tineri din peste 80 de universitati din intreaga tara. Calin Ile, unul dintre initiatorii competitiei a acordat site-ului studentsport.ro un amplu interviu in care a dezvaluit cateva detalii din culisele acestui proiect pe care l-a initiat alaturi de Federatia Romana de Baschet si de Federatia Sportului Scolar si Universitar.  Va prezentam mai jos interviul integral.
 

De ce “Student Cup”?
Am crezut dintotdeauna ca sportul este una din cele mai bune variante de formare a tinerilor . Plecand de la acest lucru precum si de la ideea ca trebuie sa facem ceva pentru a avea tineri cat mai bine pregatiti pentru viitor, a rezultat StudentSport, un program complex de educatie prin sport

De la ce a pornit aceasta idee ?
Ideea a plecat de la Congresul ANOSR gazduit de Hotel IBIS in anul trecut. Atunci discutand cu studentii despre proiectele lor am remarcat ca se implicau un politica, afaceri, ecologie, muzica si multe altele, dar sportul nu figura in niciunul din proiecte. Si atunci firesc a aparut intrebarea la care Adrian Socaciu a fost primul care a gasit oportuna deschiderea unui astfel de proiect.

Ce aduce Student Cup nou in lumea studenteasca?

In primul rand StudentCup vrea sa aduca in randul studentilor valorile si beneficiile traditionale pe care sportul le adduce in formarea oricaror tineri. Nu inventam roata acuma, incercam doar sa facem ceea ce in multe tari din lume se face de atitia ani , si anume educatie prin sport. Stim cu totii ca sportul ajuta la formarea unor caractere puternice, oamenii sunt comunicativi au spirit de echipa, sunt ambitiosi si creativi. Sa nu uitam si de beneficiile de sanatate pe care le adduce sportul sau de evitarea viciilor specifice varstei. Ca noutate adusa de Student Sport cred ca este modul elaborat in care se face organizarea evenimentului , dupa toate regulile unui business profesionist

Ce reactii aveti pana acum de la studenti?

Ne incanta reactia studentilor , se pare ca aveau nevoie de o astfel de initiativa care sa impliuce miscarea studenteasca si in domeniul sportului. Am primit un telefon de la un student din Iasi care ne-a intrebat cand facem si la tennis de camp o astfel de competitie, altul din Cluj ne-a intrebat de fotbal, iar despre baschet am avut surpriza sa primim cereri de la multe fete interesate in actiunea noastra.

In ce masura au dorit institutiile publice si de invatamant sa se implice in proiect?

Stim cu totii ca o relatie cu o institutie publica merge mai greu datorita procedurilor greoaie pe care le implica. De aceea nu putem decat sa laudam acele institutii publice care au realizat ca trebuie sa treaca peste toate aceste aspecte formale, care s-au batut pentru a intra in acest parteneriat si care astazi contribuie la fel de mult ca si noi la succesul competitiei. Ma refer la MECTS, sau la FRB, sau la MDRT . Nu trebuie uitate organizatiile studentesti care TOATE au realizat din prima potentialul acestor actiuni si de aceea au devenit in corpore sustinatorii Student Cup( este o premiera nationala ca toate organizatiile studentesti sa sprijine aceeasi actiune)

Ce metode de promovare veti folosi?

Avem o relatie excelenta cu agentia HEADVERTISING, partenerul nostru pe comunicare , si datorita acestui lucru  pot spune cu tarie ca promovarea va pleca de la mesaj coerent , provocator si  creativ. Va fi un mesaj tineresc , vesel si stimulativ calitati pe care le asteptam si noi de la tinerii implicate in actiune. Iar ca metode de promovare vom folosi foarte mult instrumentele specifice tinerilor ( in special on-line) dar si metode clasice de promovare a evenimentului ( afise, flyere, radio sau print) Nu putem sa nu amintim aici contributia deosebita a partenrilor nostri media fara de care toata comunicarea noastra ar deveni mult mai dificila.

Cum ii atrageti pe studenti sa se inscrie?

Noi dorim sa avem cat mai multi tineri inscrisi in aceste actiuni. Si de aceea acordam mare atenti campaniei de inscrieri care se va derula pana pe 15 noiembrie. Avem avantajul ca actiunea este inscrisa in calendarul MECTS , dar ne bazam si pe comunicarea buna cu universitatile si pe implicarea partenerilor regionali care sunt convins ca vor gasi cele mai bune metode de atragere a lor. Nu trebuie uitate nici premiile cu care noi stimulam pe cei mai buni dintre studenti si ca exemplu as da numai actiunea organizata de noi in primavara ( Universitas 2011 la fotbal in sala) unde premiile au ajuns la cca 10000 de euro ( telefoane mobile, cantonament la Costinesti, echipament sportive, etc)

Care credeti ca ar putea fi problemele / obstacolele?

Ca si concurrent direct a actiunii noastre  as spune ca astazi din nefericire nu exista o competitie similara care sa ne afecteze in mod direct. As vrea insa ca tinerii sa nu prefere televizorul in detrimentul mingii, ori barul inainte de a alege sala de sport  intr-un cuvant comoditatea fata de miscare. Aici vad posibilul obstacol , intr-o oarecare mentalitate a noastra care nu cere implicare , actiune sau competitie.

Cati oameni sunt implicati in proiect?

Sunt mandru sa va spun ca avem o echipa de tineri entuziasti si inteligenti, amator de sport si care fac o treaba deosebita pentru ca de la bun inceput au crezut in ea. Sunt in total 9 tineri in Bucuresti la sediul nostru, la care se adauga cei 23 de reprezentanti regionali cate unul pentru fiecare centru universitar. Aceasta structura ne permite ca in scurt timp sa demaram o competitie si la futsal iar la anul sa fim pregatiti ca si din punct de vedere logistic sa incercam organizarea in Romania a unor competiti studentesti cu participare internationala

Ce asteptari aveti de la Student Cup?

Cea mai mare satisfactie a noastra ar fi sa vedem salile de joc pline. Vom contabiliza numarul de ore de sport practicate de catre studenti prin competitia noastrra, ore in care i-am scos poate din fata calculatorului, televizorului, sau din bar ori de pe strada. Cu cat numarul acestor ore va fi mai mare cu atat vom fi si noi mai multumiti de ceea ce am facut.Iar pentru viitor vom fi mai motivati sa facem si alte competitii in functie si de implicarea studentilor  in calitate de principali beneficiary ai proiectului StudentSport.

Un mesaj pentru studentii implicati in proiect.

Ceea ce fac ei azi prin implicarea in acest proiect reprezinta o dovada clara ca avem tineri de  mare calitate, care stiu sa priveasca cu incredere inainte si care lupta  pentru a-si  creiona un  viitor cat mai fericit. Nu stau sa astepte la mila destinului si poate asta ma face sa fiu si mai mandru ca lucrez alaturi de ei in acest proiect. Sunt convins ca impreuna vom reusi ca StudentSport sa devina un reper al miscarii universitare din tara si ca peste ani actiunile noastre vor intra in mod firesc in  calendarul oricarei Universitati din Romania.

De ce va implicati in acest proiect?

Eu ma implic pentru ca sunt si eu parinte si vreau ca fiul meu sa faca sport cand va fi student. Am o oarecare frustrare sa spun ca in facultate am renuntat sa mai fac sport . Am revenit ulterior. Si in final, cred cu tarie in beneficiile sociale ale sportului.

Crezi ca mediul privat ar trebui sa investeasca mai mult in studenti?

Mediul privat va investi in studenti mai mult atunci cand studentii vor demonstra ca merita asta. Cand vor sti sa atraga aceste investitii prin comunicare buna, prin imaginea buna pe care si-o formeaza, prin activitatea de lobby pe care o duc, prin verticalitatea de care dau dovada. Si aici un rol major il au organizatiile studentesti. Eu personal sunt unul care cred ca merita sa investesti in studenti din foarte multe considerente, dar as aminti aici numai doua dintre ele: reprezinta viitorul acestei tari si apoi, prin caracteristicile lor (dinamism, creativitate, ambitie etc.) sunt convins ca vor sti sa aduca returul unei investitii inteligente facute de catre orice operator din mediul privat.

Parteneri