Gherasim Tzachis: „21 de ani am fost pentru cei de-aici <<Grecu’>>, iar pentru cei din Patras voi fi mereu <<Romanu’>>!”
 

Prin anii ’80 mai toti copii care veneau in Parcul Titanii la antrenamentele profesorului Horatiu Giurgiu auzeau de Tzachis Gherasim, “minunea” Cartierului. La fiecare greseala sau ratare, fostul mare jucator al echipei Dinamo, transformat in timp intr-un adevarat slefuitor de talente, nu evita sa-l dea exemplu pe fostul sau elev, Tzachis Gherasim, care a urcat pe treptele performantei sportive punctand la fiecare categorie de varsta cu un titlu de campion national. Si cu multe alte trofee speciale, decernate pentru cel mai tehnic jucator sau pentru cosgeter. Rezonanta numelui deosebit ii facea pe copii de atunci sa se intrebe cine este acest Tzachis?! Usor-usor au aflat ca a devenit unul dintre cei mai buni coordonatori din baschetul romanesc, care facea spectacol si umplea salile pe unde juca, fie ca era vorba de echipa liceului sau de echipa de club. Cu putin timp inaintea evenimentelor din decembrie 1989, Tzachis a plecat in Grecia si a continuat sa se afirme in prima liga elena, alaturi de nume mari ale baschetului European, precum Galis, Giannakis, Fasoulas sauChristodoulou. N-a uitat insa niciodata de unde a plecat si a revenit in Romania intotdeauna cu placere. Sosit intr-o scurta vacant in Bucuresti, fostul international roman ne-a developat multe lucruri interesante din trecutul sau intr-un interviu amplu acordat in exclusivitate site-ului Federatiei Romane de Baschet.
 
Pentru unii dintre iubitorii de baschet mai tineri nu esti foarte cunoscut. Prezinta-te un pic!
(râde) Am fost un copil din cartierul Titan care se juca foarte mult cu mingea. Pana intr-o zi cand a venit la scoala generala un domn inalt de doi metri, imbracat in treningul echipei Dinamo. Era profesorul Horatiu Giurgiu si selecta baieti pentru baschet. I-a ales pe cei mai inalti sau pe cei care alergau bine. Asa am inceput sa merg la antrenamente. Usor-usor, am ajuns sa joc baschet de la noua ani si am terminat pe la 39 de ani. De fapt este ceea ce iubesc! Acest sport reprezinta totul pentru mine...
 
Care a fost prima chipa la care ai jucat?
Titanii Bucuresti, transformata peste timp in Casa Pionerilor din Sectorul 3. La inceput mergeam de trei ori pe saptamana, iar in vacanta faceam zilnic antrenamente. Chiar zilele trecute am revazut terenurile. Nu mai sunt ca altadata...
 
Devii usor nostalgic. Povesteste-ne putin cum era sa fii sportiv in acea perioada?
Baschetul nu atragea atat de mult atentia. In afara de traditionalul derby Steaua – Dinamo, care era si la televizor. Una dintre cele mai frumoase experiente pe care mi le aduc acum aminte este un meci pe care l-am jucat la Liceul Matei Basarab, cu 700 de spectatori in tribuna. A doua zi cand m-am dus la scoala toata lumea se uita la mine diferit.
 
Pe vremea aceea deja imbracasei echipamentul nationalei de seniori?
A fost un lucru natural, am evoluat pentru toate echipele nationale de la minibaschet si pana la seniori. Niciodata nu m-am gandit la asta, dar am aflat in Grecia ca Panagiotis Giannakis detine un record. A debutat la echipa nationala cand avea 17 ani si noua luni. Atunci mi-am dat seama ca implinisem 17 ani si 11 luni cand am debutat in Suedia. Eram in echipa cu Dan Niculescu, Costel Cernat, Florin Ermurache...
 
Ai amintit aici foarte multi  jucatori mari. Mai tii legatura cu cineva din generatia ta?
Mai vorbesc cu Petre Branisteanu, Calin Marcu, Dan Niculescu, Marin Braboveanu. Cu foarte multi... I-am revazut acum pe multi dintre ei si ma bucur ca in baschetul romanesc sunt implicati foarte multi oameni de valoare care stiu ce inseamna performanta. Cred ca vor fi foarte greu de inlocuit acesti oameni.
 
Ai momente cand te gandesti la oamenii din Romania?
Pe domnul antrenor Liviu Calin l-am vazut de mai multe ori, cred ca pana voi pleca din tara il voi vizita si pe domnul Horatiu Giurgiu. Am vorbit cu dansul doar la telefon. Dar, nu cred ca in relatia noastra trebuie sa ne vedem ca sa ne gandim unul la celalalt. Este ceva reciproc, iar respectul meu fata de dumnealor este imens.
 
Nu ne-ai spus in ce an ai parasit tara?
Am plecat in anul 1987...
 
„Lucram la 40 de grade Celsius,  sub pamant la la 300 de metri, fara apa si cu o sardea.”
 
In ce fel de circumstante?
Provin dintr-o familie foarte unita si tatal meu este grec de origine. Aveam bunicii si rudele in Grecia, tot. Mama a avut mari probleme ca noi sa plecam. Am incercat sa parasim legal tara si am depus actele. Din momentul acela nici Steaua si nici Dinamo nu au putut sa ma mai atinga si imediat am trecut in randul celor indezirabili in Romania. M-au chemat in armata. M-au amenintat ca nu-mi mai dau nici un act... Am plecat in armata si dupa 45 de zile m-au trimis direct la munca. Am ajuns  in Mina Motru. Acolo a fost o perioada foarte grea. Erau oameni care nu stiau sa citeasca. Lucram la 40 de grade Celsius,  sub pamant la 300 de metri, fara apa si cu o sardea. Am putut sa ma motivez si sa-mi spun: Ce nu te omoara, te face mai puternic! Mentalitatea de sportiv m-a ajutat foarte mult, instinctul de aparare m-a ajutat. Am momente cand stau in Grecia, la soare, cu prietenii si le povestesc si imi dau seama ca de multe ori nu isi pot imagina ce le povestesc. Antrenamentele devenisera un vis...
Nu am putut sa ma antrenez, dar deja gandeam ca un sportiv. Am facut multe lucruri care m-au ajutat. Nu ma antrenam cu mingea, dar incercam sa ma pregatesc fizic. Hrana nu-mi permitea sa ma antrenez la maximum. Am avut o anumita atitudine care m-a ajutat foarte mult sa gasesc o motivatie pozitiva, cand lucrurile nu mergeau in directia buna.
 
Ce s-a intamplat apoi?
Dupa acea perioada de la Motru, care a durat cateva luni bune, domnul Dan Berceanu m-a adus la ICED, in Bucuresti, unde am terminat pe locul trei in acel sezon. Eram dezamagit pentru ca nu mai puteam sa evoluez intr-un derby Steaua – Dinamo. Apoi am avut noroc de oameni deosebiti. Ioan Constantin m-a ajutat, mi-a dat foarte mare incredere in mine. Vali Pogonaru era la antrenament in fata mea si atunci a trebuit sa lucrez din greu ca sa pot sa prind minute in meci... Petre Branisteanu...  Am cunoscut insa multe persoane in acea perioada care m-au ajutat sa ma readaptez ca sportiv.
 
„Ceva care ma urmareste este meciul din 1991, cand am jucat impotriva Greciei, in Sala Floreasca.”
 
Ai un meci memorabil, de care sa iti aduci mereu aminte?
De fiecare data cand am intrat in teren am incercat sa castig. Ceva care ma urmareste este meciul din 1991, cand am jucat impotriva Greciei, in Sala Floreasca. Ne-au batut pe final, la doua cosuri diferenta. Grecii venisera cu Panagiotis Giannakis, Panagiotis Fasoulas, Fanis Christodoulou, jucatori mari, care la vremea respectiva puteau evolua oriunde in Europa.
 
Specialistii cu state vechi in baschet te considera drept unul dintre cei mai buni jucatori romani.
Cred ca am fost primul jucator roman care a plecat afara si a evoluat bine in strainatate...
 
Cu ce antrenor ti-a placut sa lucrezi?
Am lucrat cu Giurovic, Dragan Sakota. Nu pot sa numesc un antrenor ca fiind cel mai bun. Uite, si eu sunt antrenor acum.
 
Cu asta te ocupi in Grecia, acum?
Nu, sunt un om normal, muncesc. Dupa serviciu, ma mai ocup de copii la nivel personal. 
 
Ce sfat le-ai da tinerilor practicanti de baschet din tara care viseaza sa joace in strainatate?
Timpurile sunt diferite si e greu sa dai sfaturi. Peste tot in lume jucatorii schimba echipele. Banii sunt la mijloc, nu mai exista loialitate fata de club. Pot doar sa le spun sa incerce sa devina profesionisti si ca au mari sanse de reusita daca fac exact ceea ce le place! Importanta este si mentalitatea de invingator pe care trebuie sa o aiba tot timpul, fie ca este vorba de antrenamente sau de meciuri. In rest, depinde foarte mult de ei si de munca pe care o depun!
 
Esti plecat de 23 de ani din tara. Spune-ne un secret din Grecia. Care este cel mai frumos loc de vizitat?
(rade zgomotos) 21 de ani am fost pentru cei de-aici  <<Grecu’>>, iar pentru cei de-acolo voi fi mereu <<Romanu’>>! Ca sa iti raspund la intrebare depinde foarte mult de varsta. Recomand Insula Santorini daca ai 18 ani; daca ai doi copii si esti casatorit, sunt multe locuri pe langa Atena sau Tesalonic. Iar la 50 de ani trebuie sa vezi neaparat Atena, cu Parthenon-ul si alte locuri de insemnatate pentru toata istoria lumii.
 
Despre Mina Motru:
„La Motru am intalnit oameni deosebiti pentru  acel nivel, chiar daca aveau o educatie elementara... Este vorba de caracterul tare pe care il aveau.”
 
Despre Giurgiu Horatiu:
„Este omul care a aparut in treningul  lui Dinamo, este omul care m-a invatat sa ies cu demnitate din orice situatie, m-a invatat cum sa devin un barbat. Sfaturile dumnealui au fost foarte importante pentru mine si la vremea aceea nu a fost doar un antrenor, ci un mentor!”
 
Carte de vizita:
Nume: Gherasim Tzachis
Data nasterii: 17.09.1966
Talie: 1,83 m
Post: fundas
Frati: o sora, cu doi ani mai mica
Stare civila: casatorit cu Monica, are o fiica pe nume Rebekka, in varsta de 16 ani.
Echipe la care a evoluat: Titanii Bucuresti, CP 3, CSS4 Bucuresti, Carpati Bucuresti, Dinamo Bucuresti, ICED Bucuresti,  PAOK Salonic , Apollon Patras, Panahaiki.
Palmares: Campion national al Romaniei la minibaschet, junior III, junior II si junior I. Locul 3 in Divizia A cu ICED Bucuresti. Vicecampion al Greciei cu PAOK Salonic. Component al reprezentativei Romaniei la toate categoriile de varsta, de la minibaschet la seniori.