Travis BUREAU, jucatorul etapei XXX din LNBM

Dupa doua sezoane in care Federatia Romana de Baschet a readus in prim-plan conceptul de "jucatorul etapei", traditia va continua si in editia de campionat 2012-2013. Forul de specialitate din Romania ii va desemna dupa fiecare runda din Liga Nationala pe cei mai buni jucatori, atat la masculin, cat si la feminin. Mentionam ca in analizele prezentate se va tine cont de eficienta si mai ales randamentul sportivilor inregistrate statistic (randamentul = eficienta/minute jucate) in cadrul fiecarui meci, de victoria echipei in care a evoluat sportivul, de gradul de dificultate al jocului respectiv, dar si de timpul petrecut pe parchet (minimum 20 de minute/joc).

Jucatorul etapei a XXX-a din LNBM este TRAVIS BUREAU

Extrema de forta TRAVIS BUREAU, de la SCM U Craiova, este declarat “Jucatorul etapei a XXX-a din LNBM”, in urma evolutiei senzationale din derb-yl castigat pe teren propriu in fata liderului CSM Oradea, cu scorul de 86-78. Baschetbalistul american a avut o contributie decisiva la victoria echipei sale, adunand in 40 de minute de joc o eficienta de 34 de unitati, cu un randament de 0,850, si o linie statistica impresionanta, in care a bifat si un “double-double”: 31 puncte, 1x3, 12 recuperari, 2 interceptii si 1 capac.
In cadrul aceleeasi etape, evolutii notabile au mai avut internationalul roman Mihai Silvasan (27:22 – eficienta de 37 de unitati; randament 1,370; 31 puncte, 1x3, 6 recuperari, 2 pase decisive, 2 interceptii), de la U-Mobitelco BT Cluj-Napoca, in jocul castigat clar in fata BCM U Pitesti, cu scorul de 96-66, Zoran Krstanovic (23:22 – eficienta de 26 de unitati; randament 1,130; 24 puncte, 2x3, 8 recuperari, 1 pasa decisiva, 1 capac), de la Gaz Metan Medias, in partida castigata pe terenul BC Timba Timisoara, cu scorul de 96-75, si Jaytonah Wisseh (32:31 – eficienta de 34 de unitati; randament 1,030; 18 puncte, 11 recuperari, 11 pase decisive, 3 interceptii), de la Energia Rovinari, in meciul castigat lejer in dauna echipei Dinamo, cu scorul de 98-71.
 
Jucatoarea etapei a XXX-a din LNBF este CHADIJAH WHITTINGTON
 
Pivotul CHADIJAH WHITTINGTON, de la CSM Satu Mare, este declarata “Jucatoarea etapei a XXX-a din LNBF”, in urma evolutiei foarte bune din derby-ul castigat pe teren propriu in fata ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, cu scorul de 74-68. Baschetbalista de origine americana a avut o contributie deosebita la victoria echipei sale, adunand in 28:19 minute de joc o efiecienta de 22 de unitati, cu un randament de 0,785, si o linie statistica in care a bifat si un “double-double”: 17 puncte, 12 recuperari, 2 pase decisive si 1 interceptie.
Tot in ultima etapa a sezonului regular, evolutii notabile au mai avut Amanda Thompson (23:04 – eficienta de 31 de unitati; randament 1,347; 20 puncte, 1x3, 10 recuperari, 4 pase decisive, 3 interceptii), de la CSU Alba Iulia, in jocul castigat la pas in fata Nova Vita Tg. Mures, cu scorul de 112-39, Carla Bartee (20:16 – eficienta de 29 de unitati; randament 1,450; 16 puncte, 1x3, 11 recuperari, 4 pase decisive, 2 interceptii), de la BC UVG ICIM Arad, in meciul castigat la pas pe terenul echipei Rapid, cu scorul de 81-55, Emina Demirovic (21:39 – eficienta de 22 de unitati; randament 1,000; 14 puncte, 12 recuperari, 3 pase decisive, 1 interceptie), de la CSM Bucurest Sportul Studentesc, in jocul castigat in fata Universitatii Cluj-Napoca, cu scorul de 68-67, si Ivanka Matic (20:52 – eficienta de 22 de unitati; randament 1,047; 17 puncte, 10 recuperari, 1 pasa decisiva), de la CSM Targoviste, in partida castigata lejer in dauna CSBT Alexandria, cu scorul de 79-55.

Parteneri