Foto

ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe intra in focurile EuroCup Women

Singura reprezentanta a baschetului feminin romanesc din actualul sezon al EuroCup Women, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, va debuta, miercuri seara, in cadrul Grupei C, echipa pregatita de antrenorul Deri Csaba urmand sa intalneasca pe teren propriu, cu incepere de la ora 19:00, puternica grupare turca Tarsus Belediye Spor Kulubu, participanta sezonul trecut in EuroLeague.
 
Echipa feminina ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe revine in acest sezon pe scena continentala, reprezentanta LNBF fiind distribuita de FIBA-Europe intr-o serie extrem de incomoda, urmand sa evolueze impotriva unor echipe ce provin din campionate foarte puternice. Astfel, conform tragerii la sorti, gruparea pregatita de Deri Csaba face parte din Grupa C, alaturi de Tarsus Belediye Spor Kulubu (Turcia), Horizont Minsk (Ucraina) si Dynamo Novosibirsk (Rusia). Miercuri seara, de la ora 19:00, Sala Sporturilor din Sf. Gheorghe va imbraca haine de gala pentru jocul inaugural din Grupa C, echipa locala ACS Sepsi SIC urmand sa primeasca replica gruparii turce Tarsus Belediye Spor Kulubu, care va prezenta anul acesta o adevarata “legiune straina” formata din sapte straniere (Engin, Hodges, Jones, Montgomery – toate din SUA; Snytsina – Kazahstan; Kireta – Croatia; Gultekin - Suedia) si cinci baschetbaliste autohtone, dintre care patru foste componente ale nationalelor de junioare ale Turciei. In tabara reprezentantei noastre se regasesc cinci “straniere” (Prahalis, Watson – SUA; Bejtic – Bosnia&Hertegovina; Mitov – Serbia; Loyd – Danemarca), precum si internationala Gabriela Cursaru, astfel ca jocul de debut se anunta a fi extrem de interesant, gazdele vizand un rezultat notabil in fata propriilor suporteri.
Conform calendarului competitional, iata programul jocurilor din Grupa C pe care le sustine ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe:
 
06.11.2013 ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe - Tarsus Belediye SK (ora 19:00)
14.11.2013 Horizont Minsk - ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe (ora 19:00)
20.11.2013 Dynamo Novosibirsk - ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe (ora 19:00)
28.11.2013 Tarsus Belediye SK - ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe (ora 18:00)
05.12.2013 ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe – Horizont Minsk (ora 19:00)
12.12.2013 ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe - Dynamo Novosibirsk (ora 18:00)
 
Precizam ca formatul EuroCup Women, editia 2013-2014, contine sapte grupe de cate patru echipe iar dupa disputarea jocurilor din aceasta faza primele doua clasate din fiecare serie si cele mai bune doua echipe de pe locurile 3 se vor califica in faza urmatoare, oficialii FIBA-Europe urmand sa realize un clasament cu cele 16 echipe participante in Final 8, in urma caruia se vor programa jocurile din aceasta faza superioara.

Parteneri