Campioana baschetului feminin romanesc a obtinut o noua victorie importanta pe scena continentala, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe reusind, joi seara, sa se impuna in fata galonatei Olympiacos Pireu, cu scorul de 59-55 (10-18, 23-13, 8-16, 18-8), intr-un meci care a contat pentru prima runda a play-off-ului FIBA EuroCup Women. Partida retur este programata sa se desfasoare in 21 decembrie, in Municipal Athletic Center “Makis Lioukas” din Glyfada, cea mai buna echipa din dubla confruntare urmand sa avanseze in faza superioara.
Sala Polivalenta din Sf. Gheorghe a imbracat haine de sarbatoare, joi seara, la o confruntare extrem de importanta pentru campioana baschetului feminin romanesc, gruparea locala pregatita de antrenorul Zoran Mikes primind replica galonatei echipe grecesti Olympiacos Pireu in cadrul primei faze din play-off-ul FIBA EuroCup Women. Sustinute frenetic de un public admirabil, care a incalzit atmosfera in permanenta si a “colorat” arena in verde si alb, baschetbalistele din Sf. Gheorghe au reusit sa incline balanta victoriei in favoarea lor, la capatul unui meci nebun, cu dese rasturnari de situatie. Cu Parau-Godri, Marshall si Webb in foram deosebita, gazdele au crezut in sansa lor pana in ultima secunda si cu un reviriment deosebit in ultimul sfert au obtinut un succes care le mentin intacte sansele de calificare in Round 16 FIBA EuroCup Women. De altfel, partida a fost una extrem de echilibrata, ambele combatante adjudecandu-si clar cate doua sferturi. Debutul a fost nefast pentru campioanele Romaniei, care au intrat mai greu in joc si s-au vazut conduse pe tabela dupa primele 10 minute cu scorul de 10-18. A urmat un sfert deosebit pentru echipa pregatita de antrenorul Zoran Mikes, in care gazdele au redus spectaculos din handicap si au reusit sa intre la vestiare cu un mic avans, scorul la pauza fiind 33-31. La reluare, galonata grupare elena si-a arata din nou “coltii” si a reusit sa revina la conducere, evolutiile foarte bune ale lui Maltsi si Anderson aducand un plus pe tabela de sase puncte dupa 30 de minute: scor 41-47. Ultima parte a jocului a apartinut din nou gazdelor, Parau-Godri si Marshall realizand un adevarat spectacol pe teren si punctand decisive in momentele cheie. In cele din urma, dupa un final dramatic, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe s-a impus cu scorul de 59-55 si se gandeste cu optimism la meciul retur programat pentru 21 decembrie, in Municipal Athletic Center “Makis Lioukas” din Glyfada, de la ora 18:00. Conform sistemului competitional anuntat de FIBA, cea mai buna echipa din aceasta dubla confruntare urmeaza sa avanseze in faza superioara, astfel ca, putem spune pentru moment ca reprezentanta noastra in FIBA EuroCup Women isi mentine in mod real sansele de calificare in Round 16.
In baza statisticii oficiale, punctele invingatoarelor au fost realizate de PARAU-GODRI (16 p, 1x3, 4 rec, 2 pase, 2 int, 1 cap), MARSHALL (14 p, 6 rec, 1 pasa), WEBB (12 p, 4x3, 2 rec, 1 pasa, 1 cap), FONTAINE (8 p, 6 rec, 2 pase, 1 int, 1 cap), KRESS (7 p, 13 rec, 1 int) si KILIN (2 p, 1 rec, 2 pase, 1 int). Au mai evoluat HAMILTON, DZANKIC (3 rec, 1 pasa), STOENESCU (1 rec) si HUTANU. De la invinse s-au remarcat ANDERSON (19 p, 6 rec, 2 pase, 2 int) si MALTSI (15 p, 1x3, 4 rec, 2 pase).
La finalul meciului, antrenorul Zoran Mikes a subliniat: “Suntem foarte fericiti! Cred ca a fost o performanta deosebita si un joc frumos pentru intreaga asistenta. Este foarte important pentru noi aceasta victorie cu Olympiacos, dar este doar prima jumatate”. La randul sau, antrenorul grec Kostas Missas, a punctat: “A fost un meci dificil si cred ca am pierdut din cauza ofensivei. Am muncit mult in aparare, dar am ratat multe aruncari deschise. Avem meciul decisiv la Atena si avem timp sa ne corectam greselile.”
Foto (copyright fiba.basketball)