Cei mai tari liceeni din tara se vor lupta in acest week-end pentru a-si demonstra suprematia in cadrul competitiei de baschet “CUPA EDU”, editia 2017. Turneul de baschet se va desfasura in perioada 8-10 decembrie, la Arena de Baschet din Capitala, si va aduna la start patru colegii din Bucuresti: Colegiul National “Spiru Haret”, Colegiul National “Cantemir Voda”, Colegiul National “Aurel Vlaicu” si Colegiul Tehnic “Anghel Saligny”. Scopurile evenimentului baschetbalistic sunt promovarea educatiei fizice si a sportului, dezvoltarea constiintei civice a tinerilor si implicarea cetateneasca activa. Astfel, baschetbalistii vor juca pentru a ajuta alte scoli!
Ce aduce in plus “CUPA EDU” este faptul ca, in afara premiilor acordate castigatorilor competitiei de baschet, liceele au posibilitatea de a nominaliza un beneficiar din tara caruia organizatorii ii vor oferi un premiu. “Ne propunem sa transformam CUPA EDU intr-o competitie de traditie intre licee, in care sa se regaseasca si componenta civica, care este deosebit de importanta pentru noi. Am pregatit acest concept cu atentie si ne-am bucurat ca a fost extrem de bine primit de catre adolescenti. Tinerii isi doresc sa ajute alte scoli si au venit cu propuneri in acest sens. O astfel de atitudine constructiva este un semnal care ne motiveaza sa continuam eforturile noastre. CUPA EDU este organizata in jurul unei competitii de baschet intre licee, insa mesajul este unul complex: implica-te in viata comunitatii", au precizat organizatorii competitiei.
Cel mai titrat jucator din tara alaturi de liceeni!
La evenimentul din Arena de Baschet vor participa ca invitati speciali Levente Szijarto (cel mai titrat jucator roman de baschet in activitate, de 12 ori campion national), Cezar Baragau (capitanul echipei Stiinta Bucuresti), dar si Claudiu Fometescu, fost international si actual antrenor federal al FRB. Astfel, CUPA EDU doreste sa devina o platforma organizata de dialog si schimb de informatii prin care tinerii sa inteleaga ce inseamna sa fii un cetatean activ, sa constientizeze importanta educatiei fizice si a sportului si sa cunoasca persoane si organizatii implicate in domeniul educatiei si sportului.
Programul competitiei de baschet CUPA EDU:
Vineri – 8 decembrie 2017
Ora 17:00 CN Cantemir Voda vs. CN Aurel Vlaicu
Ora 19:00 CN Spiru Haret vs. CT Anghel Saligny
Sambata – 9 decembrie 2017
Ora 15:00 CN Cantemir Voda vs. CN Spiru Haret
Ora 17:00 CN Aurel Vlaicu vs. CT Anghel Saligny
Duminica – 10 decembrie 2017
Ora 15:00 CT Anghel Saligny vs. CN Cantemir Voda
Ora 17:00 CN Aurel Vlaicu vs. CN Spiru Haret
Sponsorii si partenerii CUPA EDU:
CUPA EDU este organizata de Asociatia PRAXIS IURIS impreuna cu sponsorii si partenerii: Hotel Capital Plaza din Bucuresti (sponsor principal), Federatia Romana de Baschet (partener oficial al evenimentului) , Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti (partener institutional), British Council (partener educational), CSU Stiinta Bucuresti (partener al evenimentului), Din Vestiar (partener media). Decor Floor CEE, Reparatii Industriale Generale, Agrovet si Anastasia Sport (sponsori).
Intrarea in Arena de Baschet este libera, in limita locurilor disponibile.