Foto

BC Universitatea Vasile Goldis ICIM Arad continua marsul triumfal in CEWL

Campioana baschetului feminin romanesc si detinatoarea trofeului CEWL, BC Universitatea Vasile Goldis ICIM Arad, isi pastreaza in continuare invincibilitatea in actualul sezon, gruparea pregatita de Jose Araujo si Dan Moraru reusind sa castige, miercuri seara, si jocul disputat pe terenul Valosun KP Brno, cu scorul de 96-70 (26-24, 29-8, 19-14, 22-24).
 
Cu patru victorii din tot atatea meciuri disputate in Liga Europei Centrale si cu 11 victorii din tot atatea partide jucate in LNBF, BC Universitatea Vasile Goldis ICIM Arad pare de neoprit in actualul sezon, baschetbalistele pregatite de Jose Araujo si Dan Moraru fiind practic de neinvins in ultimele luni. Miercuri seara, campioana Romaniei si-a pastrat invincibilitatea si la trecerea “bornei” 15, inregistrand o victorie categorica pe terenul ocupantei locului 2 in campionatul Cehiei, Valosun KP Brno. De altfel, in jocul de la Brno detinatoarea trofeului CEWL a intampinat o opozitie ceva mai serioasa doar in primul sfert, cand gazdele s-au tinut scai de aradence, astfel ca tabela a indicat dupa zece minute scorul de 26-24 pentru BC Universitatea Vasile Goldis ICIM Arad. Mustruluite serios de antrenorul Jose Arauho, baschetbalistele din Arad au schimbat “macazul” si cu o aparare mult mai agresiva s-au desprins rapid pe tabela, intrand la vestiare in finalul celui de-al doilea sfert cu un avans considerabil: 55-32! La reluare, oaspetele si-au continuat dominarea si au facut ca diferenta de pe tabela sa se mareasca si la 30 de puncte, chiar daca spre finalul jocului antrenorul Jose Araujo si-a permis sa foloseasca intreg efectivul de jucatoare. Astfel, la capatul celor 40 de minute de joc, tabela a indicat scorul de 96-70 in favoarea oaspetelor, consemnandu-se, astfel, cea de-a 15-a victorie consecutiva a campioanelor Romaniei.
Imediat dupa joc, antrenorul portughez Jose Araujo a declarat bucuros: “Am avut un start dificil, pentru ca adversarul este o echipa buna si bine pregatita. A urmat partea a doua, in care am incercat sa controlam disputa, ceea ce s-a si intamplat. Am evoluat bine in ambele faze ale jocului. Era normal sa utilizez toate fetele, pentru ca avem un program incarcat, si este nevoie de toata lumea, mai ales ca nici Suzana si nici Andra nu au fost cu noi. Dar important este ca toate fetele si-au facut treaba foarte bine!”
 
Clasamentul si programul CEWL
 
In urma acestui rezultat, coroborat cu victoria obtinuta de Piestanske Cajky pe teren propriu in fata gruparii Flying Foxes Viena, cu scorul de 68-60, iata cum arata clasamentul CEWL:
 
1. BC UVG ICIM Arad - 8 puncte (4 jocuri)
2. CSU Alba Iulia 6 puncte (4 jocuri)
3. Flying Foxes - 6 puncte (4 jocuri)
4. Piestanske Cajky - 6 puncte (4 jocuri)
5. Valosun KP Brno 4 puncte (4 jocuri)

Dar iata si programul jocurilor pe care echipele romanesti le vor mai sustine in Liga Europei Centrale:
 
BC UVG ICIM Arad

23.01.2014 Flying Foxes Viena – BC UVG ICIM Arad
29.01.2014 BC UVG ICIM Arad – CSU Alba Iulia
05.02.2014 Piestanske Cajky – BC UVG ICIM Arad
12.02.2014 BC UVG ICIM Arad – Valosun KB Brno

CSU Alba Iulia


15.01.2014 Piestanske Cajky – CSU Alba Iulia
22.01.2014 CSU Alba Iulia – Valosun KB Brno
29.01.2014 BC UVG ICIM Arad – CSU Alba Iulia
05.02.2014 CSU Alba Iulia – Flying Foxes Viena

FOTO: credit Ciprian Petcut / www.baschetarad.ro

Parteneri