CSU Asesoft Ploiesti a demarat in forta in finala Ligii Nationale de Baschet Masculin, campioana en-titre reusind in fata propriilor suporteri sa-si adjudece primele doua confruntari cu BC Mures Tg. Mures, cu 79-70 si 81-67. Conform programului fazei finale din play-off-ul LNBM, urmatoarea partida va avea loc, duminica seara, de la ora 19:00, in Sala Sporturilor din Tg. Mures, intalnirea urmand sa fie transmisa in direct de DIGI SPORT.
Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploiesti a imbracat haine de sarbatoare la primele doua meciuri din cadrul fazei finale a play-off-ului LNBM, suporterii venind in numar mare, luni si marti, pentru a-si sustine favoritii din tribune. Iar cei prezenti nu au avut deloc ce regreta, finalistele oferind un spectacol baschetbalistic in ambele partide, numeroasele reusite de la mare distanta, pasele ingenioase, duelurile fizice de sub ambele panouri si slam-dunk-urile facand de multe ori deliciul tribunelor.
Avand avantajul terenului propriu datorita pozitiei de lider al sezonului regular, dar si cativa sportivi de mare valoare care au stralucit in ambele faze, CSU Asesoft Ploiesti si-a impus bine ritmul de joc si si-a dominat adversarul in mai multe momente, reusind sa se impuna in ambele confruntari, cu 79-70 si 81-67. Astfel, CSU Asesoft Ploiesti obtine un avantaj de 2-0 la scorul general si mai are nevoie de o singura victorie pentru a intra in posesia celui de-al 11-lea titlu national, in vreme ce BC Mures Tg. Mures este obligata sa nu mai faca pasi gresiti in marea finala pentru a mai putea spera la cucerirea primului trofeu.
Mai jos va prezentam statisticile celor doua partide:
Meciul 1 – 18.05.2014
CSU Asesoft Ploiesti – BC Mures Tg. Mures79–70(24-16, 15-15, 15-13, 25-26)
CSU Asesoft Ploiesti:Zigeranovic (22 p,11 rec, 2 int), Burlacu (22 p, 5×3, 5 rec, 2 pase), Runkauskas (12 p, 1×3, 1 rec, 10 pase, 1 int), Pelekanos (10 p, 2×3, 6 rec, 1 pasa, 2 int, 1 cap), Flowers (8 p, 2×3, 2 pase, 3 int, 1 cap), Cooper (2 p, 3 rec, 1 pasa), Szijarto (2 p, 1 rec) si Pot (1 p, 2 rec, 2 pase).
BC Mures Tg. Mures: Dykes (20 p, 1×3, 6 rec, 3 pase, 1 int, 1 cap), Gajovic (11 p, 1×3, 8 rec), Capusan (11 p, 1×3, 1 rec, 1 pasa), Barro (10 p, 15 rec, 1 pasa, 2 int), Ivanovic (7 p, 1×3, 3 rec, 1 pasa, 1 cap), Lazar (4 p, 3 rec), Tudor (3 p, 1×3, 4 pase, 3 int), Polyak (2 p, 1 pasa) si Peciukas (2 p, 2 pase, 1 int).
Meciul 2 – 19.05.2014
CSU Asesoft Ploiesti – BC Mures Tg. Mures 81–67(18-21, 27-20, 22-19, 14-7)
CSU Asesoft Ploiesti: Runkauskas (20 p, 4×3, 4 rec, 4 pase), Flowers (18 p, 2×3, 7 rec, 2 pase, 4 int), Zigeranovic (14 p, 7 rec, 1 pasa, 1 cap), Pelekanos (8 p, 2×3, 1 rec, 2 pase), Szijarto (7 p, 1×3, 1 pasa), Burlacu (7 p, 1×3, 6 rec, 1 pasa, 1 cap), Pot (4 p, 3 rec, 2 pase, 1 int) si Cooper (3 p, 1 rec, 2 pase).
BC Mures Tg. Mures: Barro (15 p, 13 rec, 2 pase), Dykes (15 p, 3 rec, 1 pasa), Adamovic (12 p, 2×3, 2 rec, 7 pase, 2 int), Peciukas (10 p, 2×3, 3 rec), Gajovic (10 p, 1×3, 2 rec, 1 int), Ivanovic (5 p, 1×3, 5 rec, 4 pase). Au mai jucat Lazar (1 int) si Capusan.
Conform calendarului fazei finale din play-off-ul LNBM, iata cum sunt programate urmatoarele jocuri, cu mentiunea ca finala se disputa dupa sistemul cel mai bun din cinci partide:
24.05.2015 (meciul 3)
BC Mures Tg. Mures – CSU Asesoft Ploiesti (ora 19:00, in direct pe DIGI SPORT)
25.05.2015 (meciul 4, daca va mai fi nevoie)
BC Mures Tg. Mures – CSU Asesoft Ploiesti (ora 19:00, in direct pe DIGI SPORT)
29.05.2015 (meciul 4, daca va mai fi nevoie)
CSU Asesoft Ploiesti - BC Mures Tg. Mures (in direct pe DIGI SPORT)