Echipa masculina CSU Asesoft Ploiesti a reusit sa cucereasca un nou trofeu national, dupa ce, duminica seara, campionii en-titre s-au impus si pe terenul BC Mures Tg. Mures, cu scorul de 86-76 (18-21, 19-14, 25-22, 24-19), si au inchis finala LNBM, sezonul 2014-2015, cu scorul general de 3-0. Astfel, gruparea ploiesteana si-a trecut in cont al unsprezecelea titlu national din istorie, ocupand locul al treilea intr-un clasament all-time al campioanelor Romaniei, in urma marilor rivale Dinamo (22 titluri) si Steaua (21).
CSU Asesoft Ploiesti a pus punct in aceasta seara sezonului 2014-2015 al Ligii Nationale de Baschet Masculin, reusind sa inchida foarte rapid seria meciurilor din finala disputata impotriva BC Mures Tg. Mures, revelatia play-off-ului, care desi a pornit de pe locul 6 in cursa pentru trofeul national a acces pana in ultimul act dupa ce a trecut pe rand de U-Banca Transilvania Cluj-Napoca si de CSA Steaua CSM Eximbank.
Castigand destul de clar primele doua meciuri gazduite de Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploiesti, cu 79-70 si 81-67, campionii en-titre si-au intarit, astfel, serios moralul pentru continuarea marii finale si au fortat nota si in aceasta seara, dornici sa se impuna si sa obtina victoria si in meciul care-i despartea de cel de-al 11-lea titlu national. In fata unui public venit sa incurajeze echipa locala in cursa de recuperare a terenului pierdut la Ploiesti, campionii en-titre i-au scos la rampa pe inepuizabilul Marius Runkauskas, care a reusit un nou recital al reusitelor de la mare distanta, dar si pe experimentatul Catalin Burlacu, cel care in acest final de sezon a atins un varf de forma deosebit, jucand ca in tinerete. Dupa un prim sfert in care gazdele, cu Dykes si Barro foarte greu de oprit, au reusit sa controleze jocul, CSU Asesoft Ploiesti a declansat un tavalug impresionant pe la mijlocul celui de-al doilea sfert, a preluat conducerea in min. 17, scor 31-32, si nu s-a mai oprit decat in ultimele secunde, atunci cand Runkauskas a marcat de la zece metri cu panoul si a stabilit scorul cele-i de-a treia partide din finala LNBM, sezonul 2014-2015, 86-76 in favoarea oaspetilor. Victorie ce inchide finala LNBM, la scorul general de 3-0, si le aduce prahovenilor al 11-lea titlu national, in vreme ce muresenii obtin pentru a doua oara in ultimii trei ani medaliile de argint!
Dar iata si rezultatele inregistrate in finala LNBM:
CSU ASesoft Ploiesti – BC Mures Tg. Mures 79-70
CSU ASesoft Ploiesti – BC Mures Tg. Mures 81-67
BC Mures Tg. Mures - CSU ASesoft Ploiesti 76-86
Toate datele statistice pot fi vizualizate pe: http://www.frbaschet.ro/campionat-masculin/
In urma acestui ultim rezultat inregistrat in sezonul 2014-2015, iata cum arata clasamentul final al Ligii Nationale de Baschet Masculin:
1. CSU Asesoft Ploiesti
2. BC Mures Tg. Mures
3. Energia Tg. Jiu
4. CSA Steaua CSM Eximbank
5. U-Banca Transilvania Cluj-Napoca
6. BCMU Pitesti
7. CSMU Oradea
8. BC Timisoara
9. Gaz Metan Medias
10. CSU Atlassib Sibiu
11. SCMU Craiova
12. BC Timba Timisoara
13. Universitatea Cluj-Napoca