Foto

CSU Asesoft Ploiesti a rezistat doar trei sferturi la Krasnodar in LAST 32 Eurocup

Campioana en-titre a baschetului masculin romanesc, CSU Asesoft Ploiesti, a incercat din rasputeri, miercuri seara, sa obtina un rezultat notabil pe terenul liderului Grupei N din LAST 32 Eurocup, dar puternica grupare rusa Lokomotiv Kuban Krasnodar a gasit solutii sa-si adjudece pe final victoria, cu scorul de 92-79 (18-20, 23-20, 25-21, 26-18), si sa-si pastreze, astfel, invincibilitatea in actualul sezon european.
 
Prezenta in premiera in Last 32 Eurocup, campioana CSU Asesoft Ploiesti continua seria evolutiilor notabile si, chiar daca va parasi competitia peste numai o saptamana, poate considera ca si-a atins obiectivul. Asta, si pentru faptul ca, a inregistrat victoria istorica de la Valencia in faza secunda, chiar impotriva detinatoarei trofeului, si a reusit din nou sa joace de la egal la egal cu marile forte ale Batranului Continent, incomodand vizibil echipe de traditie in baschetul european si care au un buget incomparabil mai mare. Asa s-a intamplat si miercuri seara, la Krasnodar, acolo unde campioana Romaniei a dat ochii cu liderul neinvins al Grupei N din Last 32 Eurocup si nu s-a lasat deloc impresionata de renumele echipei pregatita de legendarul Sergey Bazarevich. Poate si pentru faptul ca amintirile din urma cu un deceniu erau inca vii in memoria prahovenilor, Asesoft reusind in 2005 sa cucereasca primul trofeu european din istorie chiar in disputa cu rusii!
Asadar, desi gazdele aveau deja asigurata calificarea in optimile de finala, in vreme ce oaspetii mai aveau sperante pur teoretice pentru Europa, meciul a inceput in forta, cu ambele combatante incercand sa se desprinda pe tabela. Ceva mai atenti si mai mobili in aparare si cu un plus de pragmatism in faza ofensiva, baschetbalistii pregatiti de antrenorul Vladimir Aranutovic si-au impus ritmul si si-au surprins deseori adversarul in primele doua sferturi (6-8 min. 5; 20-25 min. 12; 31-35 min. 17), dar internationalul croat Simon si-a dovedit clasa si a facut ca scorul la pauza sa fie favorabil gazdelor: 41-40. La reluare, echilibrul s-a mentinut pe teren pana in minutul 27, cand Flowers a inscris doua cosuri consecutive si a facut ca scorul sa devina 59-59. Din acel moment, "furia" gazdelor a inceput sa se reflecte si pe tabela (68-61 min. 31; 86-69 min. 35), Lokomotiv punand definitiv stapanire pe joc si rezolvand in ultimul sfert problema invingatoarei. Scor final, 92-79 in favoarea fostei castigatoare a trofeului Eurocup, care a incheiat astfel conturile calificarii din Grupa N, chiar daca peste o saptamana mai sunt de disputat meciurile ultimei runde. De notat ca Lokomotiv Kuban Krasnodar a stabilit si un record impresionant in actualul sezon EuroCup, avand la activ 15 victorii din tot atatea meciuri disputate!
Conform datele oficiale, punctele CSU Asesoft Ploiesti au fost marcate de FLOWERS (24 p, 5x3, 3 rec, 2 pase, 4 int), HAYES (18 p, 2x3, 8 rec, 2 pase), LABOVIC (12 p, 3 rec, 1 int), RUNKAUSKAS (9 p, 1x3, 1 rec, 5 pase, 1 int), MOHAMMED (6 p, 4 rec, 2 pase, 1 int), PELEKANOS (4 p, 4 rec, 3 pase), BURLACU (3 p, 1x3), COOPER (3 p, 6 rec, 1 pasa, 1 cap). Au mai evoluat POT (2 rec, 3 pase) si SZIJARTO (1 pasa). De la gazde s-a remarcat SIMON (26 p, 4x3, 1 rec, 4 pase, 1 cap).
 
 Declaratii la cald

 
Iata declaratiile din finalul intalnirii gazduite de Palatul Sporturilor din Krasnodar:
Vladimir Arnautovic (antrenor CSU Asesoft Ploiesti) - Am fost in meci pentru mai bine de 30 de minute. Jucatorii mei s-au luptat si au dat totul in defensiva. Am pierdut, insa, multe posesii, nu mai putin de 17, si acest lucru ne-a costat, Lokomotiv înscriind multe puncte pe contraatac. Am incercat sa-i facem pe adversarii nostri sa joace mai mult pozitional, dar in final le-am dat prea multa libertate. Vreau sa-mi felicit jucatorii pentru maniera in care s-au luptat in fata unei echipe de Euroliga!
Sergey Bazarevich (antrenor Lokomotiv Kuban) - Ma asteptam la un meci dificil in aceasta seara, dupa o partida cu destule emotii la Moscova, in VTB League. Era foarte important ca noi sa castigam acest joc pentru a ne asigura primul loc in grupa. CSU Asesoft a jucat bine, a inscris multe cosuri de la distanta si a tinut aproape pe tabela. Baietii mei au incercat sa joace si pentru fani, sa faca spectacol, dar uneori nu au luat cele mai bune decizii. Am atins un nou record, pentru cele mai multe victorii consecutive in EuroCup, dar trebuie sa ramanem concentrati si sa privim inainte...
Jonte Flowers (principalul marcator al oaspetilor) - Am jucat bine in primele trei sferturi, dar am comis prea multe greseli si am pierdut multe posesii. Intr-un asemenea meci, la un asemenea nivel, impotriva unei astfel de echipe, acest lucru nu este permis. Nu poti avea atatea mingi pierdute in momentul in care te lupti pentru a reveni in joc!
Simon Krunoslav (principalul marcator al gazdelor) – A fost un meci bun pentru noi si o victorie importanta. Este foarte dificil sa joci un meci important dupa victoria emotionala obtinuta impotriva TSKA Moscova. Am inceput slab in prima parte, am fost foarte lenti. Dar in cele din urma ne-am revenit, am facut ceea ce trebuia sa facem, si am demonstrat ca suntem echipa mai buna. Azi am avut parte si de ceva noroc in atac: nu poti marca 8 din 9 incercari fara noroc!
 
Clasamentul Grupei N

 
In urma acestui rezultat, coroborat cu victoria echipei spaniole Valencia Basket obtinuta pe terenul SLUC Nancy, cu scorul de 75-73, iata cum arata clasamentul Grupei N inaintea ultimei runde:
 
1. Lokomotiv Kuban Krasnodar – 10 puncte (5 victorii)
2. Valencia Basket – 8 puncte (3 victorii, 2 infrangeri)
3. SLUC Nancy – 6 puncte (1 victorie, 4 infrangeri)
4. CSU Asesoft Ploiesti  – 6 puncte (1 victorie, 4 infrangeri)
 
In ultima runda, in 11 februarie, CSU Asesoft Ploiesti va primi replica gruparii franceze SLUC Nancy (ora 19:30, in direct pe DIGI SPORT), iar liderul Kuban se va deplasa la Valencia. De mentionat ca Lokomotiv Kuban Krasnodar si Valencia Basket si-au asigurat deja calificarea in faza superioara a EuroCup.

Parteneri