Finalista sezonului precedent intern, BC Timisoara, a spart gheata in cupele europene chiar de la jocul inaugural din Grupa F a EuroChallenge, gruparea pregatita de Badnjarevic trecand fara prea mari emotii de echipa maghiara Fortress-Lami Ved Körmend, cu scorul de 75-65 (21-19, 19-12, 20-15, 15-19). Astfel, aflata in premiera intr-o intrecere continentala, dupa ce in ultimele sezoane si-a facut “mana” in Liga Balcanica, BC Timisoara paseste cu dreptul in Europa impotriva unui adversar destul de bataios.
Premiera istorica
Marti seara, suporterii banateni care au umplut tribunele Salii Sporturilor “Constantin Jude” au plecat acasa satisfacuti de jocul echipei favorite, BC Timisoara reusind sa-si treaca in cont prima victorie in Grupa F a EuroChallenge, la prima aparitie banateana pe scena continentala. Sustinuti frenetic de un public admirabil, gazdele au fortat desprinderea inca din primele minute de joc, dar s-au lovit serios de o defensiva maghiara bine pusa la punct, astfel ca dupa primul sfert, BC Timisoara a iesit cu un avantaj minim pe tabela, scor 21-19. A urmat un sfert in care Jovanovic, Johnson, Jelenic si Sarovic au iesit pe rand la rampa, iar punctele lor au marit usor diferenta pana la pauza, astfel ca banatenii au intrat la vestiar in avantaj, scor 40-31. Desi a avut in fata o echipa incomoda, care s-a pliat bine in aparare si a taxat prompt orice eroare din defensiva gazda, BC Timisoara mentine diferenta si in urmatoarele zece minute si intra in ultimul sfert cu un plus de 14 puncte, scor 60-46. Debutul ultimului sfert a consemnat o revenire spectaculoasa a oaspetilor pana la 62-58, dar finalul de joc apartine din nou gruparii pregatite de Predrag Badnjarevic si fluierul arbitrilor “ingheata” tabela la 75-65, inregistrandu-se, astfel, o victorie importanta pentru BC Timisoara.
Conform statisticii oficiale, “zestrea” de puncte a BC Timisoara a fost realizata de JELENIC (18 puncte, 2x3, 2 recuperari, 2 pase decisive, 1 interceptie), JOHNSON (14 puncte, 9 recuperari, 3 interceptii), JOVANOVIC (13 puncte, 3 recuperari, 5 pase decisive, 1 interceptie), ARCHIE (13 puncte, 10 recuperari, 1 pasa decisiva), SAROVIC (6 puncte, 4 recuperari, 1 pasa decisiva), DERASIMOVIC (6 puncte, 5 recuperari, 1 pasa decisiva), CAPUSAN (3 puncte, 2 recuperari), POPESCU (2 puncte, 3 recuperari, 1 pasa decisiva). Pentru gazde a mai evoluat DRAGOS ANDREI (1 recuperare, 2 pase decisive, 1 interceptie). De la gruparea adversa s-au remarcat SHAW (18 puncte, 1x3, 11 recuperari, 4 pase decisive, 1 interceptie), BULJAN (15 puncte, 1x3, 8 recuperari, 2 pase decisive), FERENCZ (14 puncte, 2x3, 2 recuperari, 2 interceptii).
Declaratii la cald
La finalul celor 40 de minute regulamentare de joc, antrenorul Predrag Badnjarevic a spus: “Cel mai important lucru este ca am castigat, dar nu sunt multumit in totalitate cu prestatia de pe teren. Am jucat sub presiune. In general, meciul a fost bun, dar am avut cateva oscilatii, cu momente foarte bune si dupa aceea cu momente slabe. Am avut multe solutii ofensive, dar exista loc si de imbunatire a jocului.” In replica, tehnicianul maghiar Tamas Hencsey a mentionat: “Am pierdut jocul din cauza faptului ca am fost depasiti la capitolul recuperari si am facut multe greseli copilaresti in aparare. De asemenea a contat enorm ca adversarii nostri au avut 6 straini in lot. Din punctul meu de vedere, cred ca sansele de calificare in faza urmatoare sunt de partea echipelor Szolnok Olaj si EWE Baskets Oldenburg”. Unul dintre principalii marcatori ai gazdelor, americanul Delvon Johnson, a subliniat: “Am fost foarte agresivi in aparare, am obtinut multe recuperari si ne-am usurat munca in actiunile ofensive. Ma asteptam la joc dificil, dar cred ca a fost o experienta buna si utila pentru mine si echipa. Ma bucur ca am castigat.” Din partea opusa, americanul Matthew Shaw, liderul gruparii maghiare, a concluzionat: “Jocul inaugural s-a dovedit a fi unul foarte greu, dar a fost o experienta buna. Sunt impresionat de competitie, dar imi pare rau ca am pierdut la debut. Cred ca diferenta a fost facuta in final de recuperari. I-am lasat sa arunce prea usor si ei au beneficiat de aceasta, fiind si o echipa atletica, bine pregatita fizic”.
Programul BC Timisoara in Grupa F
Conform FIBA-Europe, dupa disputarea jocurilor din aceasta faza, primele doua clasate in fiecare din cele opt grupe se vor califica in runda superioara a competitiei. Dar iata in continuare si programul jocurilor pe care BC Timisoara le mai are de disputat in Grupa F din EuroChallenge, cu precizarea ca jocurile din Sala Sporturilor “Constantin Jude” vor fi transmise in direct de TVR 2 si TVR Timisoara:
13.11.2012 – EWE Baskets – BC Timisoara (ora 20:00)
20.11.2012 – BC Timisoara – Szolnoki Olaj (ora 20:00)
27.11.2012 – Kormend – BC Timisoara (ora 20:30)
04.12.2012 – BC Timisoara – EWE Baskets (ora 20:00)
11.12.2012 – Szolnoki Oloj – BC Timisoara (ora 20:30)
FOTO – copyright Seba Tataru