Federatia Romana de Baschet anunta cu multa tristete si profund regret trecerea in nefiinta a celui care a fost Gheorghe ROSU. Dupa o lunga si grea suferinta cauzata de un virus intraspitalicesc, inima celui care era considerat “parintele” baschetului din Brasov a incetat sa mai bata in cursul acestei zile, astfel ca baschetul romanesc a ramas din nou mai sarac si a mai pierdut inca o stea din constelatia performerilor.
 
Antrenorul emerit Gheorghe Rosu se confunda usor cu istoria baschetului brasovean si nu numai, fiind considerat “parintele” baschetului din municipiul de la poalele Tampei. A fost un om modest, un caracter deosebit, extrem de respectat si apreciat pentru munca depusa de-a lungul vietii sale in slujba baschetului. De altfel, atunci cand vorbea despre baschet o facea cu multa pasiune si fara sa scoata in evidenta meritele unei activitati de peste sase decenii. Iar atunci cand se punea pe povesti, ii placea deseori sa spuna – “Cred ca viata mea a stat sub deviza rostita de marele Mihai Eminescu: Progresul omenirii nu zace adesea in multimea geniilor sale, ci in acele personaje ale istoriei care lucreaza neobosit fara alta rasplata decat constiinta datoriei implinite. Nu sunt un geniu, dar personaj al istoriei voi ramane fiindca mi-am facut datoria in meseria mea fara o rasplata de alt ordin!”
Nascut in 4 martie 1928, in Bucuresti, Gheorghe Rosu s-a indragostit de mic copil de sportul cu mingea la cos iar la incheierea celui de-al doilea razboi mondial a inceput sa practice baschetul de performanta. Avand calitati deosebite si o dorinta uriasa de a urca pe scara performantei, nea Gica a jucat mai intai sub culorile Clubului Sportiv Universitatea Bucuresti iar ulterior a ajuns capitanul echipei ICEF. Din 1952, s-a mutat definitiv in Brasov si impreuna cu un grup de prieteni si profesori a pus bazele echipelor de baschet si volei din municipiul aflat la poalele Tampei. Vorbind despre acele vremuri, nea Gica povestea tot timpul cu nostalgie despre faptul ca l-a avut ca elev pana si pe celebrul Ion Tiriac – “Tiriac a fost polisportiv de mic. Prin ’52 mi-a fost elev la volei, apoi si la echipa de baschet pana prin 1955, dupa care a trecut la hochei si tenis.” Dedicat meseriei de antrenor, nea Gica s-a decis destul de repede sa paraseasca terenul de joc si sa se mute pe banca tehnica, incepand sa slefuiasca numeroase talente dupa 1958. De-a lungul carierei sale impresionante, a promovat zeci de sportive in echipele nationale ale Romaniei, adunand si numeroase titluri nationale de juniori si junioare cu echipele din Brasov.
A fost cooptat in staf-urile tehnice ale nationalelor de junioare si senioare ale Romaniei si a contribuit la multe dintre performantele baschetului feminin autohton, culminand cu locurile 4 obtinute de senioare la Europenele din ani '60. De-a lungul timpului, a avut sub bagheta sa magica mai multe nume mari ale baschetului romanesc, printre care se numara Ecaterina Vogel, Octavia Simon, Hanelore Krauss-Spiridon, Doina Rizescu, Cornelia Petric si nu in ultimul rand Magdolna Jerebie, pe care o considera cea mai completa sportiva din istoria baschetului autohton. Prin 1975 a plecat pentru doi ani in Alger pentru a coordona staff-ul nationalei de senioare a Algeriei, dupa care a revenit in tara si a fost cooptat in staff-urile loturilor juvenile, reusind la Europenele de cadete din 1978 sa obtina locul 4 cu nationala Romaniei. La finalul anilor ‘80 s-a decis sa reaprinda sperantele baschetului masculin in Brasov si a reusit sa conduca echipa studenteasca CSU spre prima scena a tarii.
Pentru meritele sale deosebite, Gheorghe Rosu a primit titlul de antrenor emerit, diploma de excelenta din partea FRB, iar in 2008 a fost declarat cetatean de onoare al municipiului Brasov.
 
Pe aceasta cale, Federatia Romana de Baschet adreseaza sincere condoleante familiei indurerate.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
 
Inmormantarea urmeaza sa aiba loc, miercuri, in Brasov.