Nationala masculina U18 a Romaniei a capotat lamentabil, duminica dupa-amiaza, in fata selectionatei Elvetiei, cu scorul de 82-83 (28-26, 19-15, 22-15, 13-27), in cel de-al patrulea joc din Grupa C a Campionatului European U18, Divizia B, de la Strumica, si a ratat astfel orice sansa de a mai prinde un loc in sferturile de finala.
Obligati sa nu mai faca pasi gresiti in Grupa C pentru a mai prinde un bilet in faza superioara a intrecerii continentale din Macedonia, echipa pregatita de antrenorii Razvan Cenean si Horia Pascu a inceput bine jocul cu Elvetia si a reusit sa termine cu un avantaj minim un prim sfert foarte echilibrat si cu multe oscilatii pe tabela. Pastrand un ritm alert si fiind ceva mai concentrati in defensiva, tricolorii mentin initiativa pe teren si reusesc sa se distanteze odata cu trecerea timpului, intrand astfel la vestiare cu un scor favorabil, 47-41. La reluare, Romania demonstreaza ca are potential sa-si depaseasca net adversarul si dupa 30 de minute de joc efectiv scorul devine 69-56. Nimic nu parea sa prevesteasca ceea ce avea sa intample pe teren in sfertul al patrulea, dominatia tricolora continuand clar si in primele faze din ultima parte a jocului. De altfel, in minutul 35:17, Cobzaru marcheaza de la libere si realizeaza cea mai mare diferenta consemnata pe tabela, scor 78-62. Totul parea jucat! Nu si pentru Elvetia, care reuseste in mod miraculous sa rastoarne rezultatul si sa preia conducerea cu 32 de secunde inainte de final prin cosul parafat de Varga, scor 82-83! Dupa time-out cerut de staff-ul tehnic roman, Ciordas rateaza revenirea, dar tot el recupereaza ofensiv, iar cu noua secunde inainte de fluierul final Mirel Dragoste este faultat si este trimis la linia de libere pentru doua aruncari. Din nefericire, Dragoste rateaza ambele aruncari iar Elvetia obtine astfel o victorie nesperata, reducand definitiv si sansele Romaniei de a se mai califica in sferturile de finala.
Conform FIBA-Europe, pentru Romania au punctat: COBZARU (19 p, 2 rec, 1 pasa, 3 int, 2 cap), CIORDAS (18 p, 3x3, 5 rec, 4 int), CIOTLAUS (15 p, 7 rec, 3 pase, 5 int), OPREA (11 p, 1x3, 3 rec, 2 pase, 1 int, 1 cap), POGACEAN (6 p, 1 rec), DRAGOSTE (5 p, 2 rec, 4 pase, 2 int), ENE (4 p, 2 rec), BROSSER (3 p) si SZEKELY (1 p, 2 rec, 2 pase, 1 int). A mai jucat ONEA (1 pasa, 1 int).
Tot duminica, in Grupa C, selectionata Israel a invins Suedia intr-un meci dramatic, cu scorul de 79-78, iar Slovacia a trecut de Scotia, cu 78-55. In urma acestor rezultate, iata cum arata clasamentul Grupei C, cu precizarea ca primele doua echipe vor accede in grupele semifinale:
1. ISRAEL – 8 puncte
2. SUEDIA – 7 puncte
3. ELVETIA – 6 puncte
4. ROMANIA – 6 puncte
5. SLOVACIA – 5 puncte
6. SCOTIA – 4 puncte
Astazi, in ultimul joc din Grupa C, Romania intalneste liderul seriei, Israel, cu incepere de la ora 14:15, dar tricolorii nostri nu mai au decat sansa unei victorii de moral inaintea disputelor din grupa valorica 9-16.