Capitanul nationalei Romaniei si al echipei U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, a anuntat, in aceasta dupa-amiaza, prin intermediul site-ului oficial al clubului care l-a consacrat, ca s-a decis sa-si agate ghetele-n cui! Desi a implinit doar 30 de ani la inceputul acestui an, Silva a declarat in cadrul unui amplu interviu publicat pe www.u-mobitelco.ro ca a luat aceasta decizie din motive medicale, constatand in timpul actualului campionat ca problemele sale de sanatate s-au acutizat. Indragostit de baschet, capitanul nationalei a spus ca-si doreste sa ramana langa terenul de joc, urmand sa devina, cel mai probabil, antrenor. Produs 100% al baschetului clujean, Mihai Silvasan si-a inceput cariera sub bagheta slefuitorului de talente Voicu Moldovan. A adunat mai multe titluri de campion national la juniori, dupa care a debutat la 17 ani in Divizia A, ajungand in timp sa fie selectionat si in nationala de seniori, unde a preluat in ultimii ani banderola de capitan al tricolorilor. Va prezentam mai jos mai multe fragmente din interviul publicat pe http://www.u-mobitelco.ro/seniori-1/mihai-silvasan-se-retrage-multumim-capitane-2820.html.
 
Despre debutul in lumea baschetului...

Era in 1996 cand am inceput. Inca eram innebunit de filmele cu karate, cu Bruce Lee si cu Van Damme, practicam si eu arte martiale. Atunci se infiinta ProBaschet, cu Ghita Muresan, Horia Rotaru si altii, insa dintre ei doar pe Ghita Muresan il stiam, ca tot romanul, mai ales ca era si el clujean. Inainte nu avusesem deloc tangente cu baschetul si atunci mama mea a vazut o reclama la televizor, la NCN, se vorbea despre proiectul ProBaschet si m-a intrebat daca nu vreau sa incerc, ca se saturase sa ma tot vada batandu-ma la karate, m-a indemnat sa incerc, ca e totusi un sport de echipa, sa vad daca imi place. Si am zis ca incerc. A fost dragoste la prima vedere, mi-a placut competitia, mi-au placut antrenorii, tot! Aveam 11 ani si nici o tangenta cu nici un sport de echipa, in afara de un esec la fotbal, unde am fost refuzat in clasa a patra, eu fiind mai "durduliu", sa zic asa... A fost preselectia asta la ProBaschet si, dupa scurt timp, am ajuns la Voicu Moldovan.
 
La 17 ani, cooptat in echipa de seniori...

Era in 2002, in ianuarie, nu o sa uit niciodata! Am emotii si acum, cand ma gandesc ce emotii am avut atunci! Implineam 17 ani, era Horia Rotaru antrenor la seniori si noi, cei de la scoala sportiva, faceam meciuri amicale cu seniorii o data la doua saptamani. Pe atunci, la seniori era Tudor Dumitrescu in mare forma, erau Cristi Marin, Cornel Saftescu, Dorin Pintea, Schiopu, Sebestyen... (...)
Vreau sa ii multumesc domnului Horia Rotaru pentru ce a facut, mi-a acordat incredere si am castigat si eu incredere in fortele proprii. Practic, luni am participat la primul antrenament cu seniorii, m-am antrenat cu ei luni si marti, seara, caci dimineata eram la scoala, si miercuri, "Roti" m-a bagat 25 de minute in teren la meciul cu Rompetrol! Am dat doua cosuri de 3 puncte, m-am aparat la Uce Iheadindu, care era un jucator bun atunci! Sunt momente de care sunt mandru, cred ca am facut fata cu brio.
 
Voicu Moldovan, omul care i-a influenta cariera...

Fara doar si poate, acest om este Voicu Moldovan! El m-a luat la baschet, el m-a facut sa am incredere in mine si el a vazut ceva in mine. Au mai fost antrenori care nu au crezut in mine, asa cum va spuneam, eram mai "durduliu" si au zis ca nu au ce face cu mine. Insa Voicu Moldovan a avut incredere in mine, m-a facut sa inteleg ce inseamna munca, ce inseamna sa ai o mentalitate de invingator, sa inteleg ca fara sa faci ceva in plus, nu e ok. In acelasi timp, sunt alti jucatori care fac ceva in plus. A reusit sa imi imprime o mentalitate de invingator, din care si acum trag foloase.
 
13 ani in culorile unei singure echipe...

E foarte greu pentru mine sa va raspund in acest moment. “U” este un mod de viata deja, este o extensie a mea, este lucrul din care fac eu parte! Poate ca peste un an, daca o sa ma intrebati, o sa am un raspuns mai complet, inca nu imi dau seama ce a insemnat pentru mine toata aceasta perioada in care am fost loial unei singure echipe.

Oferte...

Asa este, am putut sa merg la colegiu in SUA - bine, nu era un colegiu foarte puternic, era unul din a doua divizie, insa pe vremea cand aveam eu 17-18 ani nu era asa mare nebunia cu colegiile. Pe urma am avut cateva oferte din tara, chiar si de la Asesoft pe bani mai multi decat aici, dar am ales sa raman. Cred ca un mare merit il are aici Mircea Cristescu, a creat o relatie de incredere intre noi si cred ca si el m-a facut sa raman aici. Nu regret absolut deloc aceste decizii, am avut o cariera foarte frumoasa, cu momente deosebite, cum a fost titlul din 2011, au fost si dezamagiri, cum este sezonul asta... Imi pare rau ca termin asa, dar aceasta este viata si trebuie sa mergem mai departe. Am intalnit niste oameni extraordinari, am legat prietenii, am avut antrenori foarte buni, de la care am avut foarte mult de invatat, lucruri care ma vor ajuta in ceea ce vreau eu sa fac pe mai departe, adica antrenorat. Eu cred ca am avut un mare noroc de antrenori foarte buni, incepand cu Tab Baldwin, care ne-a schimbat tuturor viziunea despre ce inseamna baschetul la cel mai inalt nivel, ce inseamna sa pui accentul pe detalii, sa te ingrijoreze fiecare aspect al unui meci.

Capitanul alb-negrilor...

Mircea Cristescu m-a numit capitan, era pe vremea lui Misa Perisic. Aveam 22 sau 23 de ani, nu vorbise nimic cu mine inainte, eram luat total prin surprindere, la echipa erau si jucatori mai experimentati, cum ar fi Flavius Lapuste, de pilda. Am fost placut surprins, nu stiu daca a fost cea mai buna decizie atunci, in acel moment, va dati seama ca la 22 de ani te impui mai greu in fata unor jucatori foarte experimentati, insa pe termen lung m-a ajutat foarte mult, m-a facut sa fiu mai responsabil, sa fiu un exemplu demn de urmat si sa am tot timpul o atitudine profesionista.
 
Despre nationala de seniori...

Am debutat destul de devreme, selectioner era Mladen Jojic. Aveam 19 ani si am fost convocat la seniori. Inainte, mai fusesem o singura data la juniori, pe vremea aceea nu erau reprezentative decat la U16 si U18. Am avut ceva turneu de calificare cu juniorii in Bulgaria, nu am reusit si atat, nu am mai avut alte convocari, noi am fost considerati o generatie mai slabuta. Istoria, insa, ne-a dovedit ca baschetbalistii nascuti in '84-'85 inca joaca si o fac la cel mai inalt nivel. Eram eu, Paul Chetreanu, Adi Tudor, Rares Pasca, Ionut Dragusin, eu zic ca daca din fiecare generatie ar ramane in activitate 3-4 dupa zece ani, ar fi bine.
 
Despre banderola de capitan al tricolorilor...
 
Am fost numit cand nu au mai venit cei din "vechea garda", Burlacu, Stanescu, Popescu. A fost o responsabilitate mare, insa a ajuns sa faca parte din mine, m-am obisnuit cu asta. Nu am mai simtit niciun fel de presiune, mai ales in ultimii ani, m-am identificat cu treaba asta... Asta sunt eu, tot timpul mi-a placut ideea de lider si de leadership, incerc sa fiu lider prin comportamentul meu.
 
Probleme cu accidentarile...
 
O sa imi ramana in minte toata viata momentul in care doctorul mi-a citit RMN-ul (n.n. – s-a accidentat serios la 22 de ani), si astazi, dupa opt ani, imi aduc aminte cu emotie. Mi-a spus ca trebuie sa ma apuc de altceva, ca nu mai pot sa joc baschet si mi-au dat lacrimile. Am inceput sa plang... Eram cu tatal meu, el nu stia ce se intampla, a fost un moment trist. Am avut atunci doua hernii, una la care a trebuit sa ma operez si una mai mica, se mai putea juca cu ea, insa dupa cinci ani a trebuit sa o operez si pe aceasta. La prima operatie, eram intr-un moment chiar bun al carierei, tocmai ii eliminasem pe cei de la Sibiu, toata lumea isi aminteste cosul acela din ultimele secunde din semifinale, am jucat in cupele europene, dar cand te astepti mai putin, vine cate o lovitura din asta... Nu avem ce face, in viata unui sportiv de performanta se intampla asemenea lucruri. Ce a fost mai trist a fost ca, dupa ce am incercat prima data trei luni fara operatie, nu m-am putut recupera, a trebuit operata hernia, am stat trei luni si, dupa ce am inceput sa ma antrenez mi-a aparut o durere la genunchi. Dupa control, am aflat ca aveam un chist sinovial, inca o operatie si inca doua luni pe tusa, am stat opt luni fara baschet. Perioada de recuperare e crunta, zi de zi faci ore intregi aceleasi exercitii, insa nu ai de ales.

Momentele de bucurie...

De departe, cea mai mare bucurie si cea mai puternica amintire este finala castigata in 2011! Orice cos frumos, oricat ar fi de decisiv, nu se poate apropia de acel moment. Pentru asta luptam, asta e sportul de performanta si competitia. De departe, acel moment l-as imortaliza!

Mesaj pentru copii...

Cand am inceput eu baschetul, eram doar cativa la o grupa de copii, nu stiu daca eram 15-20. Se vede foarte clar cum baschetul a evoluat, a prins proportii aceasta scoala de baschet a clubului nostru si e un lucru foarte bun. Este si acest lucru o motivatie pentru mine, faptul ca vin atat de multi copii la meciuri, ca fac o atmosfera atat de plina de bucurie... Le-as transmite aceleasi ganduri pe care le-am primit si eu, si care sunt valabile si in viata, nu doar in baschet. Daca nu muncesti si nu esti serios, daca nu dai mai mult inainte sa primesti, vei ramane in mediocritate. Eu nu voi fi mediocru nici dupa ce ma las de baschet, asa cum nu am acceptat mediocritatea nici ca jucator. Sa nu se multumeasca niciodata cu putin!
 
Gandurile capitanului....
 
La echipa nationala nu imi fac probleme, acolo e limpede, liderii de acum ai nationalei sigur vor fi Vlad Moldoveanu si Titus Nicoara, care sunt, din punctul meu de vedere, cei mai buni jucatori ai momentului. La echipa de club, e putin mai greu. Depinde ce va fi la anul, abia s-a terminat sezonul acesta... Eu as pune, clar, tot un jucator roman, unul care sa aiba atitudine si care sa stie ce inseamna clubul si istoria acestuia. E foarte important ca jucatorii romani sa fie nucleul unei echipe, sa ii indrume pe ceilalti, sa le arate ce se asteapta de la ei, ce inseamna echipa, ce inseamna suporterii...

Regrete...

Nu am fost cel mai bun jucator de baschet din lume, deci regrete exista multe. Tot timpul iti spui ca puteai face mai bine anumite lucruri. Regret ca nu am castigat mai multe titluri, ca nu mi-am ajutat mai mult echipa si regret sezonul acesta! Pentru noi, a fost o lovitura, nimic nu prevestea acest final, in ultimii 7-8 ani am mai iesit din sferturi, insa terminasem prost sezonul regulat, nu eram favoriti. Anul acesta, insa, nimic nu prevestea ce se va intampla, inca nici nu mi-am revenit, nu am digerat evenimentele... Este si asta o dezamagire, insa trebuie sa mergem mai departe.

Planuri de viitor...
 
Pescuitul este o pasiune veche de-a mea, mergeam cand eram mai mic cu tatal meu, ne trezeam sambata la 4 si la 5.30 eram pe balta! Pescuitul va fi, insa, doar o pasiune, cu siguranta voi ramane in baschet, e ceea ce imi place si ceea ce stiu eu sa fac. Ce imi doresc eu este sa antrenez si cred ca pe acest drum voi merge. Nu ma incanta ideea de a lucra cu copii, nu pentru ca nu mi-ar place, ci pentru ca sunt doua job-uri diferite, cred eu, antrenor de copii si antrenor de seniori. Partea de antrenorat de copii nu prea o stiu, nu m-as descurca, insa cu antrenori de seniori am trait practic o viata, am avut ocazia sa lucrez cu antrenori foarte buni, ma documentez si fac tot felul de cursuri, deci cred ca mai degraba pe aceasta directie voi merge. Ma intereseaza si dezvoltarea tinerilor, invat lucruri si in acest domeniu, insa nu vorbesc de juniori mici, ci mai degraba de cei de 16-18 ani.

Motivele unei decizii radicale...

Daca va aduceti aminte, la meciul cu Asesoft, din retur, eu am lipsit din cauza unor mici probleme la spate. Dupa jocul cu Steaua, au inceput durerile, mi-am facut analize si lucrurile arata mai rau decat inainte. Nu as vrea sa ajung din nou sa fac hernie. Poate ca as mai fi putut sa joc un an, doi-trei, nu se stie, dar cand nu mai poti munci cum vrei si sa realizezi ceea ce iti doresti, atunci mai bine stai deoparte. Decizia asta nu am luat-o acum, dupa incheierea campionatului, la suparare, m-am hotarat dupa meciul cu Steaua.
 
Mesajul catre suporteri...

Vreau sa le multumesc din suflet ca au fost alaturi de mine si de echipa in acesti ultimi 13 ani, este acel nucleu de suporteri care au fost alaturi de noi si la bine, dar mai ales la greu. Pentru mine, au fost un motiv de a merge mai departe in fiecare an, un motiv de mandrie sa stiu ca avem cel mai numeros public de baschet din tara, un element de motivare inaintea unor meciuri grele din play-off! Si acum imi amintesc cu emotie, mi se face pielea de gaina cand rememorez ce a fost in sala atunci cand am castigat titlul cu Asesoft... Acel moment si altele in care publicul a exaltat vor fi amintirile mele pe care o sa le pot impartasi nepotilor mei! Ca sa rezum, mesajul meu pentru fani - "Multumesc!", cu M cat se poate de mare!