Foto

Juniorii romani s-au impus in fata Belarus in primul meci din turneul amical de la Timisoara

Reprezentativa masculina de juniori a Romaniei continua sa inregistreze rezultate pozitive in seria meciurilor de pregatire pentru o participare cat mai buna la Campionatul European U18, Divizia B, din Austria, tinerii tricolori pregatiti de antrenorii Goran Vrkic, Mihai Popa si Bogdan Lavric reusind, luni seara, la Timisoara, sa se impuna in fata selectionatei similare a Belarus, cu scorul de 73-63 (17-17, 14-16, 22-15, 20-15). Romania va mai evolua astazi si maine, in cadrul turneului international de la Timisoara, impotriva selectionatelor U18 ale Rusiei si Israel.
 
Intrata pe linie dreapta in campania de pregatire a Campionatului European U18, Divizia B, intreceri care se vor derula in perioada 21 iulie – 02 august, in mai multe localitati din Austria, reprezentativa masculina de juniori a Romaniei isi testeaza fortele in aceste zile in compania unor selectionate redutabile care au raspuns invitatiei de a participa la turneul international de la Timisoara. Astfel, dupa meciurile de verificare din Serbia, tinerii tricolori pregatiti de antrenorii Goran Vrkic, Mihai Popa si Bogdan Lavric, continua seria de partide de pregatire la Timisoara si dau ochii cu selectionatele similare ale Belarus, Rusiei si Israel. Luni seara, in primul meci-test din Sala Sporturilor “Constantin Jude” din Timisoara, nationala Romaniei a primit replica Belarus, intr-un joc extrem de disputat, in care staff-urile ambelor echipe au incercat sa creioneze ultimele retusuri tehnico-tactice pentru apropiatele intreceri continentale din Austria. Cu Kuti, Nicolescu si Uta in forma deosebita, sprijiniti foarte bine de Gheorghe si Berceanu, nationala Romaniei a reusit sa impuna un ritm alert, cu o aparare agresiva care a fortat de multe ori adversarul sa greseasca (n.n. – Belarus a avut 24 de mingi pierdute), dar si cu multe contraatacuri rapide finalizate si pe tabela. De altfel, dupa doua sferturi echilibrate, tinerii tricolori au reusit sa se distanteze pe tabela o data cu trecerea timpului si s-au distantat pana la 67-52 (n.n. – cea mai mare diferenta inregistrata in joc, in min. 37), avanataj care le-a asigurat la final o victorie muncita. Scor final 73-63 pentru Romania si staff-ul tehnic tricolor este din ce in ce mai multumit de evolutia ascendenta a echipei in vederea participarii la Europenele din Austria.
Conform datelor oficiale, iata statistica jocului:
Romania – Belarus 73-63 (17-17, 14-16, 22-15, 20-15)
Romania – KUTI (22 p, 1x3, 1 rec, 4 pase, 2 int), NICOLESCU (19 p, 1x3, 3 rec, 1 pasa, 2 int), UTA (16 p, 9 rec, 1 pasa, 3 int), VIRNA (4 p, 2 rec, 1 cap), GHEORGHE (4 p, 3 rec, 3 pase, 2 int), BERCEANU (3 p, 11 rec, 4 pase, 1 int, 1 cap), ILIESCU (3 p, 1x3, 3 rec), BOLONI (2 p, 1 pasa). A mai evoluat M. ANDREI (1 rec).
De la oaspeti s-a remarcat MIKULSKI (16 p, 2 rec, 3 pase, 2 int, 2 cap).
Astazi si maine, tot in Sala Sporturilor “Constantin Jude” din Timisoara, echipa Romaniei va primi replica puternicelor nationale U18 ale Rusiei si Israel, dupa urmatorul program:
14 iulie
Israel - Belarus (ora 17:00)
Romania - Rusia (ora 19:00)
15 iulie
Belarus - Rusia (ora 17:00)
Romania - Israel (ora 19:00)
16 iulie
Rusia - Israel (ora 14:00)

Parteneri