Cea de-a doua runda din cadrul turului sezonului regular al LNBM a inregistrat un singur succes al oaspetilor, BC SCM Timisoara reusind sa se impuna in Bucuresti, in fief-ul dinamovistilor, in vreme ce in celelalte partide gazdele au obtinut victorii pe linie, Steaua CSM Eximbank, SCM U Craiova, CSM CSU Oradea si Phoenix Galati castigand punctele puse in joc. Tinand cont de statistici, va prezentam mai jos performerii etapei a doua din LNBM:
Dinamo – BC SCM Timisoara 64-73 (17-23, 16-19, 18-12, 13-19)
Un meci in care oaspetii au controlat jocul in cea mai mare parte, avand in Milos Komatina si Mladen Jeremic doua “guri de foc” greu de anihilat de gazde. De altfel, succesul timisorean se datoreaza in mare masura evolutiilor celor doi baschetbalisti din spatial ex-iugoslav, care au fost sprijiniti foarte bine de internationalul Octavian Popa Calota. Muntenegreanul Milos Komatina a avut o linie statistica deosebita – 22 puncte, 2x3, 3 recuperari, 1 pasa decisiva, 3 interceptii (30:02 minute; eficienta de 23 de unitati; randament de 0,766), dar si colegul sau, sarbul Mladen Jeremic, a punctat foarte bine – 23 puncte, 3x3, 6 recuperari, 1 pasa decisiva, 1 interceptie (36:38 minute; eficienta de 22 de unitati; randament de 0,594). De la gazde s-a remarcat americanul Joseph Thomasson, care desi nu a punctat de la mare distanta (0-5) a reusit sa-si treaca in cont 14 puncte, 4 recuperari, 7 pase decisive, 1 interceptie (37:34 minute, eficienta de 16 unitati; randament de 0,421).
Phoenix Galati - BC Mures Tg. Mures 80-78 (19-24, 17-16, 25-20, 19-18)
Rezultatul de la Galati poate fi considerat ca fiind marea supriza a etapei, Phoenix reusind sa depaseasca pe teren propriu vicecampioana en-titre gratie prestatiei senzationale a sarbului Milos Bojovic, sprijinit pe rand de Catalin Vlaicu, Milan Milovanovic, Travis Daniels si Jamal Waters. Extrema de forta a gazdelor a fost intr-o forma deosebita, Bojovic avand procentaje deosebite la aruncarile din actiune, cu exceptia liberelor (6-12), si a adunat o linie foarte buna – 23 puncte, 3x3, 4 recuperari, 5 pase decisive, 2 interceptii (36:00 minute; eficienta de 24 de unitati; randament de 0,666). De la oaspeti, la fel ca in runda inaugurala, s-a remarcat Goran Martinic, care a avut – 22 puncte, 4x3, 3 recuperari, 6 pase decisive, 1 interceptie (38:15 minute; eficienta de 20 de unitati; randament de 0,526).
Steaua CSM Eximbank – BC CSU Sibiu 77-68 (16-17, 17-15, 23-21, 21-15)
O partida extrem de spectaculoasa, cu multe rasturnari de situatie, in care ros-albastrii au obtinut victoria bazandu-se pe evolutia solida a americanului David Dudzinski, dar si pe sclipirile de final ale lui Marius Runkauskas si pe pragmatismul internationalului roman Catalin Baciu. Extrema de forta de peste Ocean a inregistrat pentru gazde o linie statistica deosebita, Dudzinski avand si un procentaj foarte bun de la mare distanta (5-11) – 22 puncte, 5x3, 4 recuperari, 6 pase decisive, 1 interceptie (32:04 minute; eficienta de 24 de unitati; randament de 0,750). De la oaspeti a iesit in evidenta acelasi Kevin Hardy, care si-a trecut in cont si un double-double – 17 puncte, 10 recuperari, 7 pase decisive, 3 interceptii, 2 capace (40:00 minute; eficienta de 26 de unitati; randament de 0,650).
SCM U Craiova – BCM Olimpic Baia Mare 87-65 (28-16, 21-17, 19-11, 19-21)
O intalnire castigata fara drept de apel de gazde, americanii Jamar Abrams si Williams Paul avand o zi de gratie si trecandu-si in cont cate un double-double, performanta inregistrata si de Milos Macura. “Argintul viu” Jamar Abrams a contabilizat o linie impresionanta – 25 puncte, 3x3, 10 recuperari, 2 pase decisive, 4 interceptii (32:11 minute; eficienta de 30 de unitati; randament de 0,937), in vreme ce colegul sau si-a trecut in cont – 20 puncte, 4x3, 10 recuperari, 1 interceptie (26:35 minute; eficienta de 22 de unitati; randament de 0,818). De la oaspeti a iesit in evidenta pivotul sarb Milos Macura cu – 19 puncte, 4x3, 11 recuperari, 2 pase decisive, 1 interceptie, 1 capac (37:30 minute; eficienta de 16 unitati; randament de 0,432).
CSM CSU Oradea – BCM U Pitesti 81-73 (26-21, 17-12, 16-17, 22-23)
Intalnirea care a deschis runda a doua a avut toate ingredientele unui adevarat derby, gazdele reusind in final sa-si adjudece victoria gratie trioului Branko Mirkovic - Martin Zeno - Muhamed Pasalic. Mirkovic a fost principalul marcator al intalnirii, acumuland si o linie deosebita – 17 puncte, 2x3, 6 recuperari, 7 pase decisive, 2 interceptii (33:58 minute; eficienta de 23 de unitati; randament de 0,676), in vreme ce Zeno si-a trecut in cont – 16 puncte, 1x3, 5 recuperari, 7 pase decisive, 1 interceptie (34:21 minute; eficienta de 22 de unitati; randament de 0,647), iar Pasalic a excelat prin procentaje – 16 puncte, 4x3, 1 recuperare, 2 pase decisive (25:03 minute; eficienta de 15 unitati; randament de 0,600). De la oaspeti s-au remarcat in special prin procentaje deosebite internationalul Vlad Corpodean – 11 puncte, 3x3, 4 recuperari, 2 pase decisive, 1 interceptie (27:46 minute; eficienta de 15 unitati; randament de 0,535), dar si coordonatorul de joc Adrian Tudor – 14 puncte, 4x3, 3 recuperari, 1 pasa decisiva, 1 interceptie (24:17 minute; eficienta de 13 unitati; randament de 0,541).
Astfel, tinand cont de statisticile personale ale jucatorilor din LNBM (n.n. - cei care au evoluat minim 20 de minute), performerii etapei a II-a sunt:
Eficienta – Jamar Abrams (30 unitati)
Randament – Jamar Abrams (0,937)
Puncte– Jamar Abrams (25 puncte)
Recuperari – Milos Macura (11 recuperari)
Pase decisive– Filip Sepa (9 pase decisive)