Fosta castigatoare a trofeului CEWL, BC Univ. Vasile Goldis ICIM Arad, defileaza in grupele actualului sezon din Liga Europei Centrale, gruparea pregatita de antrenorii Dan Moraru si Cristina Ciocan reusind, miercuri seara, sa castige si jocul sustinut pe terenul DSK Praga, cu scorul de 79-46 (16-13, 20-10, 17-11, 26-11). Astfel, aradencele se mentin in fotoliul de lider al Grupei B, cu un punctaj maxim, si apropape ca si-au asigurat o noua calificare in Final 4.
In pas de mars spre FINAL 4
Abonata in ultimele sezoane la turneul final al Ligii Europei Centrale, BC Univ. Vasile Goldis ICIM Arad vizeaza si in acest sezon o noua performanta in CEWL. Astfel, dupa doua victorii lejere obtinute in primele etape din Grupa B, miercuri seara, gruparea aradeana a mai bifat inca un succes, de data aceasta in deplasare, pe terenul gruparii cehe DSK Praga. Dornice sa nu faca pasi gresiti in drumul spre FINAL 4, baschetbalistele din Arad au dominat clar jocul de la Praga, reusind sa incline balanta victoriei in favoarea lor inca din primele doua sferturi si acordand astfel posibilitatea staff-ului tehnic sa ruleze din nou intregul efectiv. De altfel, reprezentanta LNBF in competitia Europei Centrale a avut o noua prestatie deosebita, scorul final inregistrat, 79-46, reflectand clar dominatia aradeana.
Conform datelor statistice prezentate de CEWL, punctele BC Univ. Vasile Goldis ICIM Arad au fost marcate de LAPLANTE (12 puncte, 5 recuperari, 2 interceptii, 1 capac), BROSOVSZKY (11 puncte, 1x3, 3 recuperari, 1 pasa decisiva, 4 interceptii), MILOVANOVIC (10 puncte, 2x3, 3 recuperari, 1 pasa decisiva, 2 interceptii), GIVENS (8 puncte, 9 recuperari, 2 pase decisive, 2 interceptii), MORARU (8 puncte, 2x3, 1 recuperare, 1 pasa decisiva, 1 interceptie), BARTEE (7 puncte, 1x3, 7 recuperari, 1 interceptie), WIRTH (6 puncte, 9 recuperari, 2 interceptii), MERCEA (6 puncte, 2 recuperari, 1 pasa decisiva, 1 interceptie), CUTAS (6 puncte, 1x3, 2 recuperari, 1 interceptie), RISPER (5 puncte, 6 recuperari). A mai evoluat CRACIUN (1 recuperare, 1 interceptie). De la gazde s-au remarcat D’AMICO (10 puncte, 7 recuperari, 1 capac) si BORTELOVA (9 puncte, 2x3, 1 interceptie).
Programul si clasamentul Grupei B
In urma acestui rezultat, coroborat cu victoria obtinuta de Valosun Brno in fata echipei Spisska Nova Ves, cu scorul de 79-60, iata cum arata clasamentul Grupei B:
1. BC Univ. Vasile Goldis ICIM Arad – 6 puncte
2. Valosun Brno – 5 puncte
3. SKBD Rucon Spisská Nová Ves – 4 puncte
4. DSK Basketball Praga – 3 puncte
Dupa disputarea jocurilor tur/retur, primele doua echipe clasate in fiecare serie se califica in FINAL 4 CEWL, turneu programat sa se dispute in perioada 23-24 februarie 2013. Dar iata si programul jocurilor pe care BC Univ. Vasile Goldis ICIM Arad le mai are de disputat in Grupa B:
12.12.2012 – Rucon Spisska - BC Univ. Goldis ICIM Arad
09.01.2013 – KP Brno - BC Univ. Goldis ICIM Arad
23.01.2013 - BC Univ. Goldis ICIM Arad – DSK Praga
In cealalta serie, echipa austriaca Flying Foxes SV Post Viena la care evolueaza si pivotul nationalei Romaniei, Elisabeth Pavel, conduce in clasamentul Grupei A, cu 3 puncte, pe locurile urmatoare fiind situate, cu acelasi punctaj, echipele Kara Trutnov si Work Force DKSK Miskolc.