Trei reprezentante ale baschetului masculin romanesc, BC Mures Tg. Mures, Gaz Metan Medias si CSM Oradea, vor intra de marti seara sub lumina reflectoarelor in grupele EuroChallenge, trio-ul autohton urmand sa evolueze in bloc in deplasare. Astfel, dupa CSU Asesoft Ploiesti si SCM U Craiova, care deja au intrat in focurile EuroCup si Balkan League, reusind sa-si treaca in cont victorii importante, de maine seara alte trei echipe romanesti isi vor masura fortele pe Batranul Continent, vizand la randul lor rezultate notabile in fata rivalelor europene.
Grupa de foc pentru Gaz Metan Medias
Castigatoarea Cupei Romaniei in sezonul trecut, Gaz Metan Medias, revine pe scena EuroChallenge dupa evolutiile fantastice de anul trecut si va incerca din nou sa se faca remarcata in competitia europeana intercluburi. Conform tragerii la sorti, gruparea pregatita de antrenorul Marcel Tenter a fost distribuita in Grupa D, o serie extrem de puternica din care mai fac parte echipele BC Kiev (Ucraina), BC Triumph Lyubertsy Moscow Region (Rusia – locul 3 in EuroChallenge din 2009 si 2012) si BC Kormend Inkognito Fashion (Ungaria). Baschetbalistii romani vor evolua in primul joc, marti seara, 05.11.2013, in deplasare, urmand sa dea piept cu puternica grupare ucrainiana BC Kiev, care are in palmares mai multe participari in cupele europene, printre performante numarandu-se locul 2 in FIBA Europe League Men din 2005 si locul 3 in EuroCup din 2006. Echipa pregatita de antrenorul Vitaly Cherniy are in componenta patru baschetbalisti americani (Coleman, Copeland, Davis si Humphrey) si un mongol (Otverchenko), precum si cativa componenti ai nationalei Ucrainei. De partea cealalta, Gaz Metan Medias se prezinta la ora jocului de debut in Grupa D cu un lot din care fac parte sapte baschetbalisti straini, precum si internationalul roman Andrei Mandache. Dar iata programul complet al jocurilor pe care Gaz Metan Medias le sustine in Grupa D:
05.11.2013 BC Kiev – Gaz Metan Medias (ora 18:00)
12.11.2013 BC Kormend – Gaz Metan Medias (ora 18:00)
20.11.2013 Gaz Metan Medias – BC Triumph Lyubertsy (ora 20:30)
03.12.2013 Gaz Metan Medias – BC Kiev (ora 20:00)
10.12.2013 Gaz Metan Medias – BC Kormend (ora 20:30)
17.12.2013 BC Triumph Lyubertsy - Gaz Metan Medias (ora 19:30)
Premiera pentru BC Mures Tg. Mures
Finalista sezonului trecut in Liga Nationala de Baschet Masculin, BC Mures Tg. Mures, va intra in premiera in focurile EuroChallenge, echipa pregatita de Srecko Sekulovic urmand sa evolueze in cadrul Grupei H, alaturi de Tsmoki Minsk (Belarus), Rilski Sportist Samokov (Bulgaria) si KK Szolnoki Olaj (Ungaria), ultima echipa fiind si favorita seriei, avand in palmares un loc 4 in EuroChallenge din 2012. Baschetbalistii din Tg. Mures vor debuta, marti seara, 05.11.2013, pe terenul Tsmoki Minsk, echipa care are deja in palmares patru participari consecutive in EuroChallenge. Reprezentanta Belarus va aparea sub lumina reflectoarelor cu o echipa intarita cu patru baschetbalisti de peste Ocean (americanii Benson Jr, Harper, Hunter si Petty) si un sarb (Mirkovic), dar si cu cativa internationali. In tabara reprezentantei noastre se regasesc sapte baschetbalisti straini, precum si trei fosti internationali romani, Teodor Jucan, Cristian Jakab si Dan Paltinisanu. Dar iata si programul complet al jocurilor pe care BC Mures Tg. Mures le sustine in Grupa H:
05.11.2013 Tsmoki Minsk – BC Mures Tg. Mures (ora 19:00)
12.11.2013 BC Mures Tg. Mures - KK Szolnoki Olaj (ora 18:30)
19.11.2013 Rilski Sportist Samokov – BC Mures Tg. Mures (ora 20:30)
04.12.2013 BC Mures Tg. Mures – Tsmoki Minsk (ora 18:30)
10.12.2013 KK Szolnoki Olaj – BC Mures Tg. Mures (ora 18:00)
17.12.2013 BC Mures Tg. Mures - Rilski Sportist Samokov (ora 19:00)
Misiune dificila pentru CSM Oradea
Ca si BC Mures Tg. Mures, cea de-a treia reprezentanta a baschetului masculin romanesc in EuroChallenge, CSM Oradea, va urca in premiera pe scena cupelor europene, gruparea pregatita de antrenorul Cristian Achim urmand sa evolueze in Grupa B, impotriva unor echipe redutabile, cu “state vechi” in competitiile intercluburi de pe Batranul Continent: SE Atomeromu Paks (Ungaria), Royal Hali Gaziantep (Turcia) si Krasnye Krylia Samara (Rusia). Fovorita incontestabila a Grupei B este echipa rusa Krasnye Krylia Samara, detinatoarea trofeului EuroChallenge, dupa ce sezonul trecut s-a impus in finala competitiei in fata KSK Pinar Karsiyaka Izmir, cu scorul de 77-76, turneul Final 4 derulandu-se chiar in Turcia! Revenind la CSM Oradea, sa mentionam ca gruparea antrenata de Cristian Achim va debuta, marti seara, in deplasare, pe terenul echipei maghiare SE Atomeromu Paks, care are in lot si trei baschetbalisti americani (Jones, Gruder si Vaughn). In tabara reprezentantei noastre isi vor face aparitia sase baschetbalisti straini, dar si trei internationali romani, Titus Nicoara, Bogdan Tibirna si Daniel Popescu. Conform calendarului prezentat de FIBA-Europe, iata si programul complet al jocurilor pe care CSM Oradea le sustine in Grupa B:
05.11.2013 SE Atomeromu – CSM Oradea (ora 18:00)
12.11.2013 CSM Oradea - Krasnye Krylia Samara (ora 20:30)
19:11.2013 Royal Hali Gaziantep – CSM Oradea (ora 20:30)
03.12.2013 CSM Oradea – SE Atomeromu (ora 20:30)
10.12.2013 Krasnye Krylia Samara – CSM Oradea (ora 19:30)
17.12.2013 CSM Oradea – Royal Hali Gaziantep (ora 20:30)