Reprezentativa de seniori a Romaniei isi continua pregatirile pentru campania de calificare la Eurobasket 2015 si isi va testa fortele, in acest weekend, la Turneul international amical care va avea loc in Sala Sporturilor „Transilvania” din Sibiu. Tricolorii pregatiti de antrenorii Marcel Tenter, Milorad Perovic si Claudiu Fometescu urmeaza sa se confrunte in cadrul turneului cu selectionatele similare ale Tunisiei, Olandei si Elvetiei.
Echipele nationale ale Romaniei, Olandei, Tunisiei si Elvetiei se vor alinia la startul Turneului International de la Sibiu, urmand sa se confrunte in Sala Sporturilor "Transilvania" dupa urmatorul program:
25.07.2014
Tunisia – Olanda (ora 17:45)
Romania – Elvetia (ora 20:00, in direct pe DIGI SPORT 1)
26.07.2014
Elvetia – Olanda (ora 17:45)
Romania – Tunisia (ora 20:00, in direct pe DIGI SPORT 1)
27.07.2014
Tunisia – Elvetia (ora 17:45)
Olanda – Romania (ora 20:00, in direct pe DIGI SPORT 1)
“Suntem in pregatiri intense pentru campania de calificare pentru Eurobasket 2015. Dupa o perioada foarte dificila din punct de vedere fizic, asteptam acum urmatoarele meciuri de pregatire, foarte importante pentru noi, pentru a vedea ce functioneaza si ce nu, cat si pentru a intelege care sunt jucatorii care vor alcatui nucleul principal in aceasta campanie. De joi, ni se va alatura si Vlad Moldoveanu, asa ca vom ataca turneul de la Sibiu cu formatia completa. Ne dorim calificarea la Eurobasket 2015 foarte mult si sper ca jocul nostru sa ne dea sperante ca o putem realiza!“, ne-a declarat antrenorul Marcel Tenter.
Reamintim ca pentru actiunea oficiala de calificare la Eurobasket 2015 au fost convocati la preatirea lotului national al Romaniei urmatorii sportivi:
1. Torok Rolland (BC Kormend – Ungaria)
2. Mandache Andrei (Gaz Metan Medias)
3. Silvasan Mihai (U-Mobitelco BT Cluj-Napoca)
4. Baciu Catalin (U-Mobitelco BT Cluj-Napoca)
5. Tibirna Bogdan (CSM Oradea)
6. Szijarto Levente (CSU Asesoft Ploiesti)
7. Capusan Andrei (SCM U Craiova)
8. Nicoara Titus (CSM Oradea)
9. Gutoaia Adrian (CSU Asesoft Ploiesti)
10. Jucan Teodor (BC Mures Tg. Mures)
11. Tudor Adrian (CSA Steaua CSM Eximbank)
12. Andrei Dragos (BC Timisoara)
13. Popa Calota Octavian (CSU Atlassib Sibiu)
14. Mihai Paul (CSA Steaua CSM Eximbank)
15. Vlad Corpodean (BCM U Pitesti)
16. Vlad Moldoveanu (PGE Turow Zgorzelec – Polonia)
Staff-ul tehnic al reprezentativei tricolore este format din:
Marcel Tenter – antrenor principal
Claudiu Fometescu – antrenor secund
Milorad Perovic – antrenor secund
Adrian Resteman – kinetoterapeut
Mircea Lazar – maseur
Toma Marius – team-manager
Conform datelor oficiale de la tragerea la sorti efectuata de FIBA-Europe, in lupta pentru calificarea la turneul final european de anul viitor, tricolorii au fost distribuiti in Grupa F, unde vor da piept cu puternicele reprezentative ale Letoniei, Suediei si Slovaciei.
Mai jos va prezentam si etapele urmatoare din programul tricolorilor:
28.07. – 01.08. – Sibiu – cantonament de pregatire
01 - 04.08. – turneu international amical in Samokov – Romania va evolua impotriva Bulgariei si Danemarcei
04 - 08.08. – Bucuresti – cantonament de pregatire
10.08. – Slovacia - Romania (la Pezinok, in Grupa F de calificare la Eurobasket 2015)
13.08. – Romania – Suedia (la Sibiu, in Grupa F)
17.08. – Letonia – Romania (la Riga, in Grupa F)
20.08 – Romania – Slovacia (la Sibiu, in Grupa F)
24.08 – Suedia – Romania (la Boras, in Grupa F)
27.08. – Romania – Letonia (la Sibiu, in Grupa F)
Reamintim ca, asa cum arata sistemul competitional aprobat si anuntat de forul european, la finalul acestor meciuri se califica la Eurobasket 2015 echipele clasate pe primul loc in fiecare dintre cele sapte grupe de calificare, precum si cele mai bune sase echipe clasate pe locurile 2 din grupele respective.
FOTO - copyright Denisa Popsor