Foto

Romania s-a clasat pe locul 6 la Europenele U18 de la Bucuresti

Sala Polivalenta Dinamo din Bucuresti a gazduit duminica ultimele meciuri din cadrul Campionatului European U18, Divizia B, trofeul competitiei continentale care a adunat la start 20 de nationale feminine de pe Batranul Continent fiind adjudecat de echipa de junioare a Slovaciei, invingatoare in finala in fata selectionatei similare a Letoniei, cu scorul de 49-45. Reprezentativa Romaniei s-a clasat pe un onorant loc 6, dupa ce tinerele tricolore au avut un parcurs deosebit, in vreme ce “spiridusul” Ana Ferariu a fost nominalizata in All Tournament Team in urma voturilor exprimate de antrenorii echipelor participante, alaturi de Sevgi Uzun (Turcia), Satou Sabally (Germania), Tereza Sedlakova (Slovacia) si Digna Strautmane (Letonia), ultima primind si distinctia de MVP, un medalion acordat de FIBA celei mai valoroase jucatoare din acest turneu.
 
La capatul a 11 zile pline cu meciuri de baschet, duminica seara, oficialii FIBA au tras cortina peste Campionatul European U18, Divizia B, intreceri care s-au derulat in Sala Polivalenta Dinamo si Arena de Baschet din Bucuresti cu 20 de reprezentative nationale prezente la start. Nationala Romaniei a avut un parcurs deosebit si, desi nu a reusit sa acceada in “careul de asi”, evolutiile sale au fost apreciate unanim de tehnicienii prezenti in Capitala. De altfel, cu un bilant pozitiv de cinci victorii sit rei infrangeri, tinerele noastre tricolore pregatite de antrenorii Madalin Piperea, Liviu Manea si Romela Cristea s-au clasat pe locul al saselea, in ultima zi, cedand in fata selectionate similare a Germaniei in lupta pentru pozitia a cincia din clasamentul final, cu scorul de 54-59 (15-11, 6-16, 16-19, 17-13). Conform datelor statistice oficiale, punctele nationalei noastre la acest ultim joc au fost marcate de GHIZILA (13 p, 2x3, 3 rec, 1 pasa, 1 int), CRETU (13 p, 5 rec, 3 pase, 2 int, 2 cap), ARMANU (12 p, 4x3, 7 rec, 3 pase, 1 cap), FERARIU (6 p, 2 rec, 3 pase, 3 int), MATEI (4 p, 11 rec, 1 pasa, 2 int, 4 cap), OLTEANU (4 p, 3 rec, 1 int) si POP (2 p, 1 rec, 1 pasa, 2 int, 1 cap). Au mai evoluat BOT si SERB (1 rec).
Duminica seara, in prezenta a peste 700 de fani ai baschetului dar si a delegatiilor participante, reprezentativele Slovaciei si Letoniei s-au confruntat in finala mare pentru trofeul competitiei europene, la putin timp dupa ce Turcia a reusit sa castige atat medaliile de bronz, cat si biletele pentru primul esalon continental, dupa ce a trecut in finala mica de Suedia, cu 60-49. La captul unei demonstratii baschetbalistice, nationala de junioare a Slovaciei si-a adjudecat trofeul european, dispunand de Letonia, cu scorul de 49-45, ambele combatante avand insa satisfactia de a obtine si calificarea pe prima scena continentala. La finalul intrecerilor, in prezenta reprezentantului Departamentului de Competitii al FIBA Europe, cehul Pavel Burda, si a comisarului FIBA, austriacul Anthony Colgan, a avut loc si festivitatea de premiere, unde au mai fost decernate urmatoarele distinctii speciale in urma voturilor exprimate de antrenorii tuturor echipelor participante:
 
ALL TOURNAMENT TEAM
Ana Ferariu (Romania)
Sevgi Uzun (Turcia)
Satou Sabally (Germania)
Tereza Sedlakova (Slovacia)
Digna Strautmane (Letonia)
 
MVP
Digna Strautmane (Letonia)
 
FAIR PLAY AWARD
Nationala Albaniei

Parteneri