Foto

Romania va juca impotriva Poloniei in deschiderea Europenelor U16 de la Sofia

Reprezentativa de cadeti a Romaniei intra de maine in focurile Campionatului European U16, Divizia B, intreceri gazduite de mai multe arene din Sofia, in perioada 06-16 august, tinerii tricolori pregatiti de antrenorii Eugen Ilie, Alexandru Olteanu si Radu Rugiubei urmand sa primeasca replica puternicei selectionate similare a Poloniei, chiar in deschiderea competitiei, cu incepere de la ora 13:45. Romania face parte din Grupa A si se va confrunta, in ordine, cu Polonia, Bulgaria, Scotia, Danemarca si Slovacia, primele doua clasate in cele patru serii din prima faza urmand sa acceada in grupa valorica 1-8.
 
Nationala de cadeti a Romaniei a plecat de ieri dimineata spre Sofia, pentru a se adapta si a intra rapid in atmosfera Campionatului European U16, Divizia B, intreceri continentale care se vor derula in trei arene din capitala Bulagriei incepand de maine si pana in data de 16 august. Dupa o lunga perioada de pregatire in care a trecut prin toate etapele, cu antrenamente la munte, sedinte de pregatire tehnico-tactice, dar si meciuri de verificare, componentii nationalei U16 a Romaniei sunt gata sa intre in focurile competitiei europene si sa dea piept cu adversarii din Grupa A, respectiv cu selectionatele similare ale Poloniei, Scotiei, Bulgariei, Slovaciei si Danemarcei. “Suntem gata de lupta si vrem sa intram cat mai repede in atmosfera competitiei. Avem o misiune dificila in Grupa A, unde ne vom confrunta cu echipe foarte puternice, si trebuie sa fim foarte atenti la fiecare joc. Daca vom fi concentrati si vom juca la turatia maxima, cu accent pe o aparare mobila si colectiva, sunt convins ca putem obtine si rezultate bune. Este o competitie de anduranta, unde vom juca in prima faza cinci meciuri in cinci zile, si de aceea este nevoie de aportul fiecaruia dintre noi. Le-am spus baietilor ca este important ca atunci cand sunt pe teren sa dea totul pentru echipa, fie ca joaca doar cateva secunde sau mai multe minute. Atmosfera este buna, baietii sunt motivati si acum depinde de noi cum vom gestiona jocurile de la Campionatul European. Fiecare minge conteaza si cu cat vom gresi mai putin si vom da adversarului posibilitatea sa speculeze mai putin erorile noastre, cu atat vom reusi sa realizam ceea ce ne-am propus. Am incredere in potentialul echipei si cred ca putem realiza jocuri bune, cu rezultate deosebite”, a declarat la plecare antrenorul principal Ilie Eugen. De altfel, dupa perioada de pregatire din ultima luna, antrenorul principal, impreuna cu secunzii Alexandru Olteanu si Radu Rugiubei, au stabilit si componenta lotului tricolor care va urca pe scena continentala de la Sofia:
Lucas Tohatan (BC Olimpic Baia Mare)
Tudor Fometescu (4Sports Bucuresti)
Barloveanu Stefan (4 Sports Bucuresti)
Petrescu Edward (4 Sports Bucuresti)
Diculescu Dragos (Steaua CSM Eximbank Bucuresti)
Zaharia Teodor (Steaua CSM Eximbank Bucuresti)
Coconea Alexandru (Steaua CSM Eximbank Bucuresti)
Bagairea Sabin (Steaua CSM Eximabank Bucuresti)
Carstoveanu Sabin (4Sports Bucuresti)
Botond Solyom (BC Mures Tg. Mures)
Arion Andrei (ACS Dan Dacian Bucuresti)
Nasturescu Antonio (Steaua CSM Eximbank Bucuresti)
Din staff-ul tehnic mai face parte kinetoterapeutul Catalin Ene, iar delegatia este condusa de antrenorul coordonator Vasile Popa.
Conform sistemului competitional al intrecerilor continentale care au adunat la start 24 de echipe nationale din intreaga Europa, in prima faza participantele au fost distribuite in patru serii a cate sase echipe, urmand ca primele doua clasate din fiecare grupa sa acceada in faza superioara, continuand lupta pentru locurile 1-8. Dar iata si programul meciurilor pe care nationala Romaniei le va sustine la Sofia:
06.08.2015
Romania – Polonia (ora 13:45, Hristo Botev Hall)
07.08.2015
Bulgaria – Romania (ora 18:15, Triaditza Hall)
08.08.2015
Romania – Scotia (ora 16:00, Universiada Hall)
09.08.2015
Danemarca – Romania (ora 16:00, Triaditza Hall)
10.08.2015
Romania – Slovacia (ora 13:45, Triaditza Hall)
In data de 11 august este programata o zi de pauza pentru toate participantele, urmand ca din 12 august sa reinceapa lupta pentru promovarea in primul esalon european, cu meciurile din faza a doua.

Parteneri