Foto

Romania va juca pentru locurile 12-14 la Europenele U18, feminin, Divizia B

Reprezentativa de junioare a Romaniei a pierdut in aceasta seara ultimul joc din cadrul Grupei H la Campionatul European U18, Divizia B, tricolorele pregatite de antrenorii Florin Covaciu, Carmin Popa si Simona Catinean, cadand in fata selectionatei similare a Bosniei&Hertegovina, cu scorul de 52-73 (12-24, 11-14, 19-20, 10-15). In urma acestui rezultat inregistrat in Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timisoara, Romania a ocupat locul secund in Grupa H si va evolua in ultimele zile in seria finala pentru locurile 12-14, impotriva echipelor Luxemburg si Irlanda.
 
Meciul decisiv pentru stabilirea liderului Grupei H din cadrul Campionatului European U18, feminin, Divizia B, a opus in aceasta seara selectionatele nationale de junioare ale Romaniei si Bosniei&Hertegovina. Dupa ce Neagu a deschis scorul chiar in prima actiune a disputei gazduita de Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timisoara, a urmat din pacate o serie „neagra” de cinci minute pentru echipa noastra, astfel ca adversarele din Bosnia s-au desprins pana la 12-2 in min. 5. Un timp de odihna solicitat de banca noastra si tricolorele par sa se „trezeasca” la viata, dar Bosnia reuseste sa-si mentina avantajul si inchide primul sfert cu un avantaj de 12 puncte, scor 24-12. Tavalugul bosniac este de neoprit si la inceputul urmatorului sfert iar tabela ajunge sa indice in min. 16 un neverosimil 35-16 pentru gruparea oaspete! Fortand mai mult nota in atac si incercand din rasputeri sa revina in joc, junioarele noastre reusesc sa mai echilibreze situatia si reduc pana la pauza din diferenta, echipele intrand la vestiare la scorul de 38-23 pentru Bosnia&Hertegovina. La reluare, tricolorele par capabile sa readuca speranta in tabara noastra si mai reduc din handicap in urmatoarele patru minute de joc, ajungand pana la 35-46, dar Bosnia gaseste din nou solutii si reface diferenta pana la finalul celui de-al treilea sfert, intrand in ultima parte a jocului cu un avans de 16 puncte, scor 58-42. Din pacate, nici in ultimul sfert echipa noastra nu reuseste sa gaseasca solutii pentru a anihila jocul adversarelor si sa revina in forta, astfel ca fluierul final al arbitrilor consemneaza victoria Bosniei&Hertegovina, cu 73-52, si stabileste ierahia finala din grupa H: 1. Bosnia; 2. Romania; 3. Islanda. In urma acestui joc, coroborat si cu restul rezultatelor de astazi, Bosnia va juca mai departe pentru locurile 9-11, Romania va evolua in urmatoarele zile impotriva Luxemburg si Irlandei, pentru locurile 12-14, iar Islanda se va lupta in seria pentru locurile 15-17.
Conform datelor statistice, punctele echipei Romaniei au fost marcate in aceasta seara de LENART (13 p, 11 rec, 1 pasa, 2 int), AURSULESEI (11 p, 1x3, 8 rec, 2 pase), SFIRLEA (10 p, 1 rec, 2 int), NEAGU (7 p, 3 rec, 1 int, 1 cap), MAXIM (6 p, 2x3, 5 pase, 1 int), DEBRECZI (2 p, 4 rec, 1 cap), KELEMEN (2 p, 5 rec, 2 pase), PETER (1 p, 2 rec, 1 int). A mai evoluat FERARIU, GHERMAN si BUZOGANY (4 rec, 1 cap).
De la invingatoare s-au remarcat Brcaninovic (20 p, 9 rec, 2 pase, 1 int, 1 cap) si Vasilic (18 p, 1x3, 2 rec, 2 pase, 2 int).
Vineri, de la ora 18:00, Romania va intalni la Timisoara selectionata Luxemburg, iar sambata, de la aceeasi ora si in aceeasi locatie, Romania va evolua impotriva reprezentativei Irlandei, intr-o serie care va stabili locurile 12-14 in ierahia finala a Campioantului European U18, Divizia B.

Parteneri