Foto

Romania va organiza in premiera Turneul Final al CE U18, Divizia A!

In ciuda crizei economice acute, dar si a situatiei delicate prin care trece sportul autohton in ultima vreme, baschetul romanesc reuseste sa depaseasca toate obstacolele si sa mentina steagul sus in Europa, primind si aprecieri din partea forului international de specialitate. Astfel, dupa ce a organizat cu succes patru editii ale intrecerilor juvenile europene din esaloanele secunde, Federatia Romana de Baschet a obtinut, in premiera, in aceasta seara, organizarea unui Turneu Final continental de prim rang, Board-ul FIBA-Europe atribuind Romaniei organizarea a doua Turnee Finale ale Campionatelor Europene din 2011: U18 feminin, Divizia A, si U16 feminin, Divizia B.  „Acum cateva minute s-a încheiat sedinta la FIBA-Europe. Sunt foarte fericita ca Romania a primit dreptul de organizare pentru Turneul Final al Campionatului European din 2011, Divizia A, rezervat junioarelor U18. Astfel, este pentru prima data cand reusim sa aducem in tara o competitie de acest nivel. Ne-am luptat cu tari care au o mare traditie, printre care si Lituania, dar am castigat. Urmeaza cateva luni dificile, in care va trebui sa punem la punct toate detaliile organizatorice, cu sprijinul Guvernului, dar mai ales cu suportul edililor locali”, a declarat presedintele FRB, Carmen Tocala, membru in Board-ul FIBA-Europe.
Conform dosarului de intentie prezentat de FRB la FIBA-Europe, Turneul Final al Campionatului European de baschet feminin, U 18, Divizia A, va avea loc la Oradea, in luna august a anului viitor. Printre obligatiile organizatorice prioritare se numara asigurarea a doua arene de baschet la standarde FIBA-Europe, conditie pe care edilii municipiului Oradea au promis ca o vor respecta, astfel ca la ora debutului intrecerilor europene Romania sa fie “campioana” din punct de vedere organizatoric. Din punct de vedere sportiv? “Obiectivul echipei noastre va fi calificarea in semifinale, adica o clasare pe locurile 1-4. E timpul sa facem si performanta”, a mai spus Carmen Tocala.
Reamintim ca Romania si Olanda au promovat in primul esalon european U18 in acest an, dupa ce tricolorele noastre s-au impus intr-o finala de infarct, la Timisoara, cu 63-61. In urma rezultatelor inregistrate in 2010, la Turneul Final al Campionatului European de baschet feminin, U18, Divizia A,  de la Oradea, vor participa cele mai valoroase 16 echipe din Europa: Italia (campioana europeana), Spania, Franta, Slovenia, Rusia, Lituania, Ucraina, Suedia, Slovacia, Turcia, Polonia, Serbia, belgia, Cehia, Romania si Olanda.
 
Totodata, presedintele FR Baschet a mai adaugat ca, in cadrul sedintei FIBA-Europe din aceasta seara, care s-a desfasurat la Munchen, Romania a mai castigat si dreptul de organizare al Campionatului European de cadete (U16), Divizia B, dupa o lupta apriga cu Bosnia si Estonia. Turneul Final al Campionatului European din 2011, rezervat junioarelor U16, Divizia B, va avea loc in municipiul Arad, tot in luna august a anului viitor, FRB avand asigurari din partea primarului Gheorghe Falca si a reprezentantilor Consiliului Local si a Consiliului Judetean ca intrecerea va fi gazduita la un nivel european.  „Pentru Nationala de cadete obiectivul va fi clasarea pe locurile 1-2, care echivaleaza cu o calificare in primul esalon valoric european. Am avea atunci tot baschetul feminin romanesc in primul esalon valoric, la toate categoriile de varsta, de la U16, U18, U20 si pana la senioare”, a concluzionat Carmen Tocala.

Parteneri