Echipa “Bucharest UPB”, formata din Angel Santana, Catalin Vlaicu, Alin Spahiu si Catalin Bordei, s-a clasat pe locul secund la finala europeana “FIBA 3x3 World Tour Masters, Praga 2013”, devenind prima echipa din lume in acest sezon care a reusit sa se califice din nou la turneul final FIBA 3x3, care va avea loc la Istanbul, dupa ce anul trecut a participat la finala mondiala de la Miami.
Pentru al doilea an consecutiv, o echipa romaneasca va fi prezenta la finala mondiala a circuitului de baschet FIBA 3x3, campioana “Wizz Air Sport Arena Streetball 2013” reusind sa obtina biletele pentru turneul din Turcia dupa ce s-a clasat pe locul al doilea la intrecerea de la Praga, cedand in finala in fata campionilor mondiali de la Novi Sad, cu scorul de 15-20. In urma acestui rezultat, cei patru baschetbalisti romani au fost recompensati pentru performanta lor cu un cec in valoare de 5.000 de dolari si vor avea, astfel, sansa sa lupte in “FIBA 3x3 World Tour Final”, la Istanbul, in perioada 4-5 octombrie, pentru marele premiu de 30.000 de dolari!
Au renascut ca Pasarea Phoenix!
Declarata cea mai buna echipa la “Wizz Air Sport Arena Streetball 2013”, echipa “Bucharest UPB”, alcatuita din divizionarii Catalin Vlaicu (Energia Rovinari) si Angel Santana (BC Farul Constanta), dar si din Catalin Bordei (MVP la Sport Arena Streetball) si Alin Spahiu (multiplu castigator la Sport Arena Streetball), a avut un debut ceva mai greoi la “FIBA 3x3 World Tour, Praga 2013”, dar dupa ce a pierdut in primele doua partide din grupa in fata echipelor din Istanbul si Leningrad si-a revenit fantastic pe ultima suta de metri in ultimul meci si a trecut de Bratislava, cu scorul de 22-11. In urma acestei victorii, “Bucharest UPB” s-a calificat in-extremis printre cele mai bune opt echipe din zona europeana avand cel mai bun coeficient al unei echipe clasate pe locul trei in grupe. Depasind prima faza, baschetbalistii romani au reusit sa treaca in sferturile de finala, la capatul unui meci dramatic, de echipa din Vilnius, castigatoarea grupei A, cu scorul de 17-15. Catalin Vlaicu a fost imposibil de oprit sub panou, Catalin Bordei s-a aparat perfect la cel mai bun jucator al adversarilor, iar Angel Santana a punctat atunci cand a fost nevoie pentru o victorie ce parea la un moment dat aproape imposibila.
Performanta apreciata si la nivel international
Emotiile au continuat si in semifinale, acolo unde miza era deja uriasa: un loc printre cele mai bune 12 echipe din lume, in finala FIBA 3x3 World Tour de la Istanbul. Adversari au fost rusii din Leningrad, care trecusera de “Bucharest's Finest UPB” in grupa, dupa prelungiri. A fost din nou un meci jucat pe muchie de cutit pana in momentul in care Santana a marcat doua aruncari consecutive din spatele semicercului pentru 18-13. Rusii s-au apropiat amenintator pe final, dar Catalin Vlaicu a rezolvat meciul dupa cu cos cu fault, marcand si aruncarea libera, iar Bucharest UPB s-a calificat in finala de la Praga si implicit la turneul final mondial de la Istanbul.
In finala, sarbii de la Novi Sad s-au dovedit mai proaspeti, avand si un avantaj de doua ore de odihna de la jocul din semifinale, faza in care baschetbalistii romani au fost obligati sa treaca si peste capriciile vremii si sa astepte sa se opreasca ploaia. De altfel, conditiile meteo nefavorabile au dat peste cap programul competitiei, “Bucharest UPB” jucand finala la mai putin de o jumatate de ora dupa ce a terminat meciul din semifinale! In cele din urma, sarbii s-au impus cu 20-15, dar obiectivul baschetbalistilor romani fusese deja atins: calificarea pentru a doua oara consecutiv in finala mondiala de la Istanbul. Bucuria calificarii in finala mondiala a fost sarbatorita ad-hoc de jucatori, chiar pe teren, iar pentru ca s-a jucat in Cehia, berea a luat locul traditionalei sampanii de final!
De mentionat ca pentru Catalin Vlaicu si Angel Santana este pentru a doua oara cand vor juca in ultimul act al circuitului mondial FIBA 3x3, in vreme ce pentru Catalin Bordei si Alin Spahiu, care vin dupa un sezon excelent la Sport Arena Streetball, va fi o premiera sa evolueze alaturi de cei mai buni jucatori de baschet 3x3 din lume.
In urma evolutiilor deosebite de la Praga, articolul principal de pe site-ul FIBA remarca performanta echipei romanesti “Bucharest’s Finest UPB”:
http://www.fiba.com/pages/eng/fc/news/lateNews/p/langid/1/newsid/68318/arti.html