Singura reprezentanta a baschetului masculin romanesc care s-a inscris in Eurohold Balkan League, editia 2013/2014, SCM U Craiova, continua seria victoriilor din sezonul regular, gruparea pregatita de antrenorul Milan Nisic reusind, miercuri seara, sa se impuna in fata incomodei echipe kosovare KB Peja, cu scorul de 85-75 (20-19, 29-24, 19-15, 17-17), intr-un joc contand pentru etapa a XIII-a.
Atrasi de o posibila calificare in Final 4 Eurohold Balkan League, turneu pe care ar dori sa-l organizeze in Sala Polivalenta din Banie, gruparea coordonata de antrenorul Milan Nisic a fost decisa inca de la primele actiuni ale meciului de miercuri seara sa evite eventuali pasi gresiti si sa-si apropie victoria. Sustinuti si de public, oltenii au fortat nota inca de la inceput si au cautat sa anihileze ofensiva kosovara, ridicand un zid defensiv in care “uriasul” James Tyler a fost responsabil cu recuperarile, dar oaspetii au gasit solutii si au mentinut echilibrul pe teren, astfel ca in finalul primului sfert scorul a fost de 20-19 in favoarea gazdelor. In urmatoarele zece minute SCM U Craiova a marit ritmul si a gasit destule brese in apararea adversa, diferenta de pe tabela marindu-se pana la pauza la sase “lungimi”: scor 49-43. La reluare, gazdele au continuat sa domine pe teren, bazandu-se si pe ziua de gratie a extremei de forta Travis Bureau, in vreme ce kosovarii au incercat din rasputeri sa ramana in joc, dar fara prea mare succes, finalul celui de-al treilea sfert consemnand un avantaj destul de clar pentru SCM U Craiova: 68-58. Mizand totul pe victorie si implicit pe cartea calificarii in faza superioara a Ligii Balcanice, craiovenii au gasit in ultimul sfert resursele necesare sa-si conserve avantajul, in pofida eforturilor disperate ale baschetbalistilor de la KB Peja, astfel ca fluierul final al arbitrilor a provocat o explozie de bucurie in tabara gazdelor. Scor final 85-75 si SCM U Craiova a inregistrat cel de-al saselea succes din sezonul regular, urcand pe pozitia a treia, in vreme ce KB Peja urca pe locul cinci.
Conform datelor oficiale, punctele invingatorilor au fost marcate de BUREAU (22 p, 1x3, 7 rec, 2 int, 3 cap), SEALS (14 p, 2x3, 4 rec, 3 pase, 3 int), KOVAC (13 p, 1x3, 4 rec, 3 pase, 1 int), CAPUSAN (8 p, 2 rec, 2 pase, 1 int), SOKK (8 p, 1x3, 4 rec, 8 pase), TYLER (8 p, 13 rec, 4 cap), POPESCU (6 p, 3 rec, 1 cap) si BABIC (6 p, 1 pasa, 2 int). A mai evoluat GAVRILA (1 cap). De la oaspeti s-au remarcat SAPTAHOVIC (24 p, 3x3, 5 rec, 3 pase, 3 int) si SIMOVIC (24 p, 7 rec).
Clasamentul si programul BIBL
In urma acestei victorii, SCM U Craiova urca pe pozitia a treia in clasament, in vreme ce KB Peja ocupa locul 5. Dar iata clasamentul BIBL la zi:
1. BC Levski – 21 puncte (8-5)
2. KB Sigal Pristina – 19 puncte (7-5)
3. SCM U Craiova – 19 puncte (6-7)
4. BC Galil Gilboa – 18 puncte (7-4)
5. KB Peja – 18 puncte (6-6)
6. KK Kumanovo 2009 – 18 puncte (6-6)
7. BC Balkan – 17 puncte (6-5)
8. KK Kozuv – 16 puncte (4-8)
9. KK Teodo – 16 puncte (4-8)
Conform calendarului competitional, SCM U Craiova mai are de disputat urmatoarele partide in sezonul regular al Eurohold Balkan League:
26.02.2014
Galil Gilboa – SCM U Craiova
05.03.2014
SCM U Craiova – BC Balkan
19.03.2014
SCM U Craiova – KB Sigal Pristina