Autocarul echipei feminine maghiare de baschet Uni Gyor a fost implicat, sambata, intr-un tragic accident rutier, in urma caruia antrenorul Fuzy Akos si managerul Peter Tapodi si-au pierdut viata iar mai multe sportive au fost grav ranite, la una dintre acestea fiind necesara amputarea de urgenta a unui picior!
Sambata, autocarul echipei maghiare Uni Gyor se indrepta spre Sopron, unde urma sa dispute un joc impotriva echipei locale. Din nefericire, echipa nu a mai ajuns la destinatie, din cauza unei tragedii rutiere: intre localitatile Vitnyed si Kapuvar, soferul a incercat sa evite o coliziune frontala cu un autoturism venit din sens opus si a ajuns cu autocarul intr-un sant, rasturnandu-se pe marginea soselei! Desi interventia ambulantelor a fost extrem de rapida, ranitii fiind transportati de urgenta la trei spitale din apropiere, medicii au fost nevoiti sa anunte decesele antrenorului Fuzy Akos si a directorului Uni Gyor, managerul Peter Tapodi. Conform medicilor de pe ambulante, opt dintre sportive au suferit diverse fracturi si contuzii serioase, Noemi Czirjak, Agnes Dobos, Kinga Penzes, Krisztina Kovacs, Barbara Semsei, Manty Mansare, Anna Lakloth si Dora Koch fiind transportate de urgenta la Spitalul din Sopron. Dintre sportive, starea cea mai grava a fost consemnata de medici la Natasha Kovacevic, fiind necesara amputarea piciorul stang de sub genunchi!
Pe aceasta cale, Federatia Romana de Baschet anunta ca este alaturi de Federatia de Baschet din Ungaria si de clubul Uni Gyor in aceste momente foarte grele. Totodata, Federatia Romana de Baschet a transmis condoleante familiilor indoliate. Dumnezeu sa-i odihneasca!