Reprezentativa masculina U16 a Romaniei a cucerit sambata seara trofeul Balkanic Next Star Cup 2018, dupa ce tinerii tricolori pregatiti de antrenorii Sergiu Popa si Marian Cernea s-au impus si in fata selectionatei similare a Ungariei, cu scorul de 64-49 (21-7, 15-12, 15-14, 13-16), obtinand astfel punctajul maxim in cadrul turneului international ce a fost gazduit in aceste zile de Sala de Sport “Gheorghe Roman” din Cluj-Napoca. In intrecerea feminina, nationala tricolora U16 pregatita de antrenorii Madalin Piperea si Marian Enache a intrat in posesia medaliilor de argint, dupa ce Romania a cedat in marea finala in fata Ungariei, cu scorul de 73-74 (15-14, 25-17, 24-16, 9-27).
Sala de Sport “Gheorghe Roman” din Cluj-Napoca a gazduit sambata ultimele confruntari din cadrul turneului international Balkanic Next Star Cup 2018, competitie rezervata sportivilor cu varste de pana la 16 ani si care a adunat la start noua echipe nationale, cinci in intrecerea masculina si patru in cea feminina.
Reprezentativa masculina U16 a Romaniei a realizat un parcurs fara greseala in cadrul turneului international de la Cluj-Napoca, echipa pregatita de antrenorii Sergiu Popa si Marian Cernea reusind sa depaseasca pe rand Bulgaria (scor 85-69), Muntenegru (scor 84-64), Macedonia (scor 72-67) si in ultima zi Ungaria (scor 64-49). In ultima disputa de sambata, desi aveau primul loc deja asigurat, tinerii baschetbalisti romani si-au aratat intentia de a-si pastra invincibilitatea si de a nu face pasi gresiti, astfel ca inca de la debut au fortat desprinderea pe tabela pentru un meci fara istoric. O data cu trecerea timpului, diferenta a inceput sa se mareasca, astfel ca, la pauza, Romania conducea cu scorul de 36-19. La reluare, oaspetii au tot incercat sa revina in joc, dar echipa noastra si-a gestionat bine avantajul si a reusit in final sa se impuna, cu scorul de 64-49, obtinand cea de-a patra victorie consecutiva si punctaj maxim in clasamentul Balkanic Next Star Cup 2018. Punctele ultimului succes tricolor au fost realizate de GRASU (19 p, 2x3, 12 rec, 3 cap), SUCALA (10 p, 1 rec, 1 pasa, 1 int), OPREA (7 p, 2 rec, 1 pasa), ROSCA (6 p, 3 rec, 1 pasa, 1 int, 1 cap), LICURICI (5 p, 1x3, 4 rec, 1 int), BADALAU (4 p, 1x3, 5 rec, 2 int), DORNEANU (4 p, 3 rec, 1 pasa, 1 int), MANDISODZA (3 p, 1x3, 3 rec, 3 pase, 2 int), MARINAU (2 p, 1 rec, 2 pase, 1 int), ILIE (2 p, 2 rec, 1 pasa), CRISTESCU (2 p, 5 rec). A mai evoluat IORDACHE (1 rec, 1 pasa, 2 int). De la oaspeti s-a remarcat VAMOS (11 p, 4 rec, 1 pasa, 1 int).
Conform rezultatelor inregistrate in intrecerea masculina (vezi date statistice si rezultate pe - http://www.frbaschet.ro/campionat-masculin/cupa-balcanica), clasamentul final al Balkanic Next Star Cup 2018 este urmatorul:
1. ROMANIA – 8 puncte (4 victorii)
2. MACEDONIA – 7 puncte (3 victorii, 1 infrangere)
3. Muntenegru – 6 puncte (2 victorii, 2 infrangeri)
4. Bulgaria – 5 puncte (1 victorie, 3 infrangeri)
5. Ungaria – 4 puncte (4 infrangeri)
In competitia feminina, care a avut la start patru echipe, nationala noastra U16 pregatita de Madalin Piperea si Marian Enache a inregistrat trei victorii consecutive in prima faza, depasind pe rand Macedonia (scor 84-40), Bulgaria (scor 55-29) si Ungaria (scor 52-50), si ocupand prima pozitie in clasamentul intermediar. In cadrul semifinalelor, tinerele noastre tricolore s-au impus din nou in fata Macedoniei, cu scorul de 69-31, iar in marea finala au dat ochii cu Ungaria, care a dispus in penultimul act al competitiei de Bulgaria, cu scorul de 65-53. Dornice sa intre in posesia trofeului Balkanic Next Star Cup 2018, baschetbalistele noastre au avut un debut furtunos si s-au instalat rapid la conducere, reusind sa-si mareasca avantajul pana la pauza: scor 40-31. La reluare, dominarea tricolora a continuat iar cel de-al treilea sfert s-a incheiat la 64-47, diferenta care nu prevestea deloc un final de infarct. Numai ca, oaspetele au avut in ultimele zece minute o revenire spectaculoasa, reusind chiar in ultimele secunde de joc sa-si treaca in cont o reusita de la mare distanta, care a inchis tabela la 73-74, scor care a adus Ungariei mult ravnitul trofeu. Conform datelor statistice oficiale, punctele Romaniei au fost marcate de CROITORU (19 p, 6 rec, 2 int, 3 cap), CUCU (17 p, 4 rec, 4 pase, 5 int), PETRESCU (11 p, 3x3, 3 rec), ION (9 p, 5 rec, 2 pase, 2 int, 1 cap), SALUPA (7 p, 4 rec, 2 pase, 1 cap), BOTA (7 p, 3 rec, 2 pase, 4 int), IOACHIM (2 p, 3 rec, 4 pase), GHEORGHE (1 p, 1 rec, 1 pasa). Au mai evoluat DRAGUSIN (2 rec, 1 cap) si BRASOVAN (1 rec). De la oaspete s-au remarcat ANDI (22 p, 3x3, 3 rec, 2 int) si PFEIFER (18 p, 2x3, 4 rec, 1 pasa, 6 int).
Conform rezultatelor inregistrate (vezi statistici si rezultate pe - http://www.frbaschet.ro/campionat-feminin/cupa-balcanica), iata clasamentul final al Balkanic Next Star Cup 2018:
1. UNGARIA
2. ROMANIA
3. Bulgaria
4. Macedonia
Reamintim ca toate meciurile din cadrul Balkanic Next Star Cup 2018 gazduite de Sala de Sport “Gheorghe Roman” din Cluj-Napoca au fost transmise in direct pe canalul oficial de youtube FRB TV.