Foto

Vedetele Spaniei si Croatiei se acomodeaza cu Sala Polivalenta din Cluj-Napoca!

Cu 48 de ore inaintea debutului din Grupa C a FIBA EuroBasket 2017, intreceri care se vor derula in Sala Polivalenta din Cluj-Napoca, in perioada 1-7 septembrie, detinatoarea trofeului european, Spania, s-a prezentat la primul antrenament de acomodare din arena clujeana. Rand pe rand, au intrat in Sala Polivalenta din Cluj-Napoca o serie de jucatori de renume care se afla in lotul iberic pregatit de antrenorul Sergio Scariolo, in frunte cu legendarii jucatori din NBA, fratii Pau si Marc Gasol, si au efectuat timp de 90 de minute o sedinta in care au combinat exercitiile tehnico-tactice cu serii de aruncari. La final, baschetbalistii spanioli au fost asaltati de jurnalistii acreditati pentru FIBA EuroBasket 2017, la Cluj-Napoca fiind reprezentate toate marile publicatii si televiziuni din Spania. Antrenamentul ibericilor a precedat sedinta de pregatire a unei alte pretendente la prima pozitie din Grupa C, puternica nationala a Croatiei, sosita in Cluj-Napoca cu trei vedete din NBA, Bojan Bogdanovic, Dario Saric si Dragan Bender. De altfel, baschetbalistii croati au o cota importanta si in lupta pentru trofeul european, nationala pregatita de antrenorul Aleksandar Petrovic, fratele regretatului Drazen Petrovic, fiind considerata printre specialisti ca avand sanse la podiumul continental. Si daca tot am mentionat prezenta unor nume de marca in Sala Polivalenta din Cluj-Napoca, va prezentam loturile celor doua echipe:
Spania (are in lot sase jucatori din NBA si sase jucatori de EuroLeague): Ricky Rubio, Sergio Rodriguez, Guillem Vives, Juan Carlos Navarro, Fernando Emeterio, Alex Abrines, Joan Sastre, Pau Gasol, Willy Hernangomes, Pierre Oriola, Marc Gasol si Juancho Hernangomes.
Croatia (are in lot trei jucatori din NBA si unul de EuroLeague): Dominik Mavra, Filip Kruslin, Marko Popovic, Krunoslav Simon, Dario Saric, Roko Ukic, Luka Zoric, Darko Planinic, Marko Tomas, Ivan Buva, Dragan Bender si Bogdan Bogdanovic.
 
Pe de alta parte, in aceasta seara, erau asteptate sa soseasca la Cluj-Napoca, dar si-au anulat antrenamentele de acomodare, atat nationala Ungariei, cat si nationala Muntenegru.
Reamintim ca in cadrul Grupei C se vor confrunta in perioada 1-7 septembrie 2017 sase nationale, Spania, Croatia, Muntenegru, Cehia, Ungaria si Romania, primele patru urmand sa acceada in fazele finale de la Istanbul, care se vor derula in perioada 8-17 septembrie. De joi, 31 august, FIBA EuroBasket 2017 va debuta la Helsinki si Tel Aviv, in capitala Finlandei urmand sa se desfasoare meciurile din Grupa A iar in capitala Israelului cele din Grupa B. O zi mai tarziu, vineri, 1 septembrie, se vor aprinde reflectoarele si la Istanbul si Cluj-Napoca, metropola de pe malurile Bosforului urmand sa gazduiasca meciurile din Grupa D.
Pentru mai multe informatii despre cel mai mare eveniment baschetbalistic european pe http://www.fiba.basketball/eurobasket/2017
 
FOTO - Pau Gasol la primul antrenament din Cluj-Napoca (sursa facebook.com/paugasol)

Parteneri