Internationalul roman Vlad Moldoveanu a avut din nou o evolutie foarte buna in campionatul universitar nord-american, reusind sambata noapte sa-si conduca echipa, American Eagles University, spre o noua victorie in Patriot League. Dupa esecul suferit pe teren propriu in urma cu doar cateva zile in fata celor de la Bucknell, “Vulturii” au reusit sa gaseasca din nou reteta succesului si sa se impuna pe terenul studentilor de la Colgate, cu 66-57 (28-24). Cu Vlad Moldoveanu in acelasi rol de cel mai bun marcator (n.n. – extrema de forta a Romaniei a reusit pentru a 11-a oara in acest sezon sa inscrie mai mult de 20 de puncte intr-un meci din NCAA), cu o linie statistica deosebita, in care a bifat 26 de puncte (8-8 la aruncari libere), 9 recuperari, 1 pasa decisiva si 1 capac in 37 de minute de joc, “Vulturii” au inregistrat a 13-a victorie din acest sezon si urmeaza ca in 19 ianuarie sa primeasca pe teren propriu replica echipei universitatii Army.
Tot in NCAA, dar in “Big Ten Challenge”, echipa internationalului roman Catalin Baciu, Clemson Tigers University, va juca in data de 18 ianuarie pe terenul universitatii North Carolina si va incerca sa-si mareasca seria de opt victorii consecutive.