Foto

Schimb de stafeta la Costinesti intre babybaschet si minibaschet

Statiunea de tineret Costinesti a devenit de o saptamana “capitala baschetului juvenil romanesc”, baza sportiva BTT fiind deja o gazda primitoare pentru intrecerea dedicata copiilor de pana la 10 ani care s-a incheiat, sambata, cu festivitatile de premiere organizate pe toate cele 14 terenuri! Dupa sase zile de Baschet, concursuri si mult soare, Competitia Sportiva Nationala de babybaschet U10 s-a incheiat en-fanfare, iar cei peste 1500 de participanti care au demonstrat ca pasiunea pentru baschet este foarte mare au plecat spre localitatile de resedinte cu promisiunea ca vor fi prezenti si editia urmatoarea.

Si daca in aceste zile am inregistrat un record de participare la babybaschet, in saptamana urmatoare participarea depaseste toate asteptarile, la start anuntandu-si prezenta peste 3000 de copii din intreaga tara reprezetand peste 225 de echipe de minibaschet! Un record impresionant de participare, care a facut ca infrastructura sportiva din Costinesti sa devina neincapatoare, astfel ca FRB a decis marirea numarului de terenuri. Astfel, in urma unor eforturi conjugate, in premiera, Competitia Sportiva Nationala de minibaschet U12 va fi gazduita pe 17 terenuri, astfel ca intrecerea din saptamana urmatoare va fi una a recordurilor. Cu sesiuni de meciuri de la primele ore ale diminetii si pana mult dupa apusul soarelui, cu terenuri care vor fi asaltate de mii de copii, dar si cu galerii impresionante, in statiune fiind asteptati sa soseasca peste 5000 de parinti, rude si fani, baschetul va pune in continuare stapanire pe Costinesti iar bataile mingiilor si fluierele arbitrilor vor rasuna pana departe.

Cel mai mare eveniment sportiv dedicat copiilor de pana la 12 ani este organizat de Federatia Romana de Baschet, cu sprijinul ANS, si in parteneriat cu BTT si Primaria Costinesti iar accesul publicului este liber pe toate terenurile (14 terenuri in baza BTT, 2 terenuri in baza Schitu si 1 teren in parcarea hotelului Atlantic).

Referitor la programul zilei de duminica 25.06.2023 va informam ca validarea echipelor participante se va efectua in intervalul orar 14:00-18:00 in incinta hotelului Forum Costinesti.
La validarea echipelor participante la Competitia Sportiva Nationala de minibaschet U12 se vor prezenta urmatoarele:
- Lista cu sportivi care va contine viza medicala eliberata de un medic cu specialitate in medicina sportiva aplicata in dreptul fiecarui sportiv in parte cu perioada de valabilitate (data de la … pana la …,)
- Un document de identitate (carnet de note, adeverinta de la scoala, certificat de nastere, pasaport etc.)
- Pentru antrenori: carnet de antrenor vizat pe sezonul 2022-2023, cu angajament la clubul pe care il reprezinta in acea sapatmana sau document care atesta inscrierea  la facultate sau scoala de antrenori.
- Pentru profesorii de educatie fizica: adeverinta de la unitatea scolara pe care o reprezinta.
 
Totodata, spre seara, incepand cu ora 19:00, pe terenurile din baza BTT va fi organizata Festivitatea de Deschidere a celei mai mari competitii sportive juvenile din Romania. Pentru a realiza o promovare cat mai buna a acestui eveniment, va asteptam sa fiti prezenti cu toti copiii, antrenorii si parintii care vor participa in urmatoarea saptamana la intrecerile dedicate micutilor baschetbalisti de pana la 12 ani. Copiii vor purta echipamentul sportiv de joc si eventuale insemne reprezentative ale cluburilor (steaguri, pancarde etc) si se vor bucura de o atmosfera destinsa, cu muzica si diverse premii oferite de partenerii FRB.

Componenta grupelor si programul meciurilor pe cele doua categorii, minibaschet incepatori si minibaschet avansati, va fi postat pe pagina intrecerilor U12.

Programul competitiei este urmatorul:

LUNI - sesiunea de dimineata, sesiunea de dupa-amiaza

MARTI - sesiunea de dimineata, concursuri dupa-amiaza

MIERCURI - sesiunea de dimineata, sesiunea de dupa-amiaza

JOI - sesiunea de dimineata, concursuri dupa-amiaza

VINERI - sesiunea de dimineata, sesiunea de dupa-amiaza

SAMBATA - sesiunea de dimineata

Parteneri