5000 de spectatori au umplut Oradea Arena, sperând că echipa locală, CSM CSU Oradea, va câștiga prima Cupă a României din istoria clubului, la a opta încercare. Premiera nu s-a produs însă, iar CSO Voluntari a câștigat primul trofeu al sezonului 2024-2025, după victoria cu 93-83. Pentru ilfoveni este a treia Cupă din palmares, după cele câștigate în 2021 și 2022.
Finala din 2025 a fost deschisă de un moment emoționant, intonarea Imnului Național de către Filarmonica de Stat din Oradea. Debutul de joc nu a fost cel mai fericit pentru gazde, care erau conduse după patru minute cu 11-0. Cu toate acestea, miile de fani au suținut frenetic echipa locală și elevii lui Cristian Achim au reușit să pună primele două puncte pe tabelă, încercând apoi să revină în joc. CSO Voluntari a rezistat presiunii și a rămas în avantaj pe tabelă pe toată durata partidei, chiar dacă în sfertul al treilea gazdele au reușit un run amenințător. Forțați de trecerea timpului, orădenii au încercat să înscrie de la distanță, însă doar Williams, Pridgett, Torok și Brown au reușit să puncteze din spatele semicercului, pentru un procentaj total de 39%. De partea cealaltă, Voluntari a avut 46% de la 3 puncte, cu Polyak, Caffey, Justice, Tohatan, Ivory, Sullivan și Olah pe lista marcatorilor de la distanță, multe coșuri fiind reușite în momente-cheie ale jocului.
Speranța nu a dispărut din rândul fanilor orădeni în niciun moment, însă victoria favoriților nu a venit. CSM CSU Oradea a rămas în continuare cu "blestemul Cupei", trofeul Cupei României nereușind să ajungă în vitrina clubului nici după a opta finală jucată.
De partea cealaltă, CSO Voluntari a câștigat a treia Cupă din tot atâtea finale disputate, după reușitele din 2021 și 2022.
Lee Skinner a fost liderul eficienței din echipa câștigătoare, primind trofeul de MVP al finalei.
Competițiile de club din baschetul masculin românesc iau o pauză, prilejuită de reunirea echipei naționale pentru meciul contra Norvegiei, din cadrul FIBA Basketball World Cup 2027 European Pre-Qualifiers.
Partida este programată pe 23 februarie, de la ora 19:00, tot la Oradea Arena. Biletele sunt disponibile online, AICI.