În weekend s-au disputat partidele din turul secund al Cupei României la baschet masculin. Întâlnirile s-au desfășurat în format de manșă unică, gazdele jocurilor fiind stabilite în urma tragerii la sorți.
Rezultatele înregistrate au fost următoarele:
SCM winsed.swiss Timișoara - Steaua București 82-71
CSM Petrolul Ploiești - CSM Corona Brașov 73-86
CS Vâlcea 1924 - SCM U Craiova 74-79
CSM Galați - CSM Târgu Mureș 82-101
Cele patru câștigătoare din turul al doilea vor juca în turul al treilea, programat pentru 18 decembrie, în compania altor patru formații din primul eșalon: Dinamo București, BC CSU Sibiu, Rapid București și CSO Voluntari. Câștigătoarele celor patru dueluri din turul III se vor califica pentru turneul Final 8, programat pentru perioada 12-16 februarie 2025, alături de cele patru reprezentante ale României în cupele europene organizate de FIBA și Euroleague: U-BT Cluj-Napoca, CSM CSU Oradea, FC Argeș și CSM CSU Constanța.