După participările de succes la edițiile anterioare ale Gimnaziadei ISF, Federația Română de Baschet își îndreaptă atenția către ediția din 2025, care va avea loc la Zlatibor, Serbia, între 4 și 14 aprilie. După prestațiile excelente din 2023 la Rio de Janeiro și cele promițătoare din acest an din Bahrain, România își propune o participare remarcabilă și la această viitoare ediție a prestigioasei competiții internaționale.
Competiția din Zlatibor va include, ca și până acum, întreceri de baschet 3x3, rezervate de această dată categoriei U15, atât pentru echipele masculine, cât și pentru cele feminine. În vederea pregătirii, Federația a demarat procesul de monitorizare a celor mai talentați sportivi din această categorie, cu scopul de a forma loturi competitive. Aceștia vor participa la acțiuni de pregătire centralizată, menite să consolideze șansele României de a obține performanțe notabile la Gimnaziada din 2025.
Astfel, spiritul competitiv și ambiția sunt din nou în prim-plan, România având ca obiectiv continuarea tradiției de a reprezenta cu succes baschetul școlar la nivel internațional.