Foto

România, în fața revanșei cu Luxemburg, de la ora 18:00

Cu un moral excelent după victoria de joi, de la Oslo, împotriva Norvegiei, reprezentativa masculină de seniori este pregătită de meciul din această seară din Luxemburg, din cadrul FIBA Basketball World Cup 2027 European Pre-Qualifiers.

Partida se dorește atât o revanșă după jocul tur, când luxemburghezii ne-au surprins în prelungiri, dar și o consolidare a primei poziții în Grupa B din pre-calificările europene pentru Cupa Mondială dn 2027.

În această dimineață, întreaga delegație a României și-a îndeplinit datoria civică, votând la Institutul Național de Limbi Străine din Luxemburg Ville pentru primul tur al alegerilor prezidențiale.

Diseară, de la ora 18:00, România va juca împotriva Luxemburgului o partidă în care selecționerul Mihai Silvășan nu se va putea baza pe dinamoviștii Nandor Kuti și Ștefan Grasu, ambii ușor accidentați după meciul din Norvegia. Astfel, pe foaia oficială vor fi trecuți următorii jucători:

Lucas Tohătan (CSO Voluntari)
Tudor Șomăcescu (U-BT Cluj-Napoca)
Tudor Fometescu (FC Argeș)
Kris Richard (CSM CSU Oradea)
Mihai Măciucă (U-BT Cluj-Napoca)
Bogdan Nicolescu (CSM CSU Oradea)
Dragoș Diculescu (BG Hessing Leitershofen - Germania)
Mirel Dragoste (BC CSU Sibiu)
Andrei Oinaru (CSM Corona Brașov)
Emanuel Cățe (BAXI Manresa - Spania)
Alexandru Olah (CSO Voluntari)
Rareș Uță (CS Vâlcea 1924)

Vă reamintim, staff-ul tehnic al echipei naționale masculine este compus din:

Mihai Silvășan (U-BT Cluj-Napoca) - antrenor principal
Ionuț Bâscoveanu (CSM Corona Brașov) - antrenor secund
Răzvan Munteanu (Tornados Franken - Germania) - antrenor secund
Andrei Bălan (U-BT Cluj-Napoca) - preparator fizic
Adrian Resteman (U-BT Cluj-Napoca) - kinetoterapeut
Csaba Mott (U-BT Cluj-Napoca) - maseur
Cătălin Burlacu - manager

Partida Luxemburg - România se poate urmări în direct pe canalul de YouTube al FIBA.

Ultimele jocuri se vor disputa în luna februarie a anului viitor, astfel:

20 feb: Norvegia - Luxemburg
23 feb: Romania - Norvegia

Parteneri