Foto

Evenimentul FIBA U14 Get-Together, gazduit de Bucuresti

Federația Româna de Baschet va găzdui, între 11 și 13 octombrie 2024, evenimentul internațional FIBA U14 Get-Together. Cu această ocazie, la Bucuresti vor sosi experți și antrenori din întreaga Europă, evenimentul având ca scop principal dezvoltarea tinerilor sportivi și promovarea practicii baschetului la categoria U14. Printre invitații speciali la acest eveniment se numără Jorge Garbajosa (președintele FIBA Europe), Kamil Novak (director executiv FIBA pentru zona Europa), dar și alți reprezentanți de seamă ai federațiilor europene.

Printre activitățile programului se numără sesiuni practice de pregătire pe teren, clinicuri susținute de lectorii Hanno Möttölä și Nenad Trunic, dar și discuții interactive privind strategii și principii de dezvoltare a baschetului. Pe parcursul celor trei zile, participanții vor avea oportunitatea să învețe din experiența  profesioniștilor și să îmbunătățească metodele de instruire și antrenament dedicate tinerilor sportivi.

În plus, Elisabeth Cebrian (conducătoarea departamentului Proiecte Speciale - FIBA Europe) va prezenta federațiilor europene un proiect inovator intitulat Hoops for Schools, menit să aducă baschetul mai aproape de tineri.

De asemenea, premergător acestui eveniment, tot la București, va avea ședința Comisiei de Tineret din cadrul FIBA Europe, care va aborda direcțiile și strategiile viitoare privind dezvoltarea tinerilor jucători.

Parteneri